Guvernul s-a confruntat, în aprilie, cu pericolul de a nu putea plăti salarii şi pensii
Guvernul s-a confruntat, la sfârşitul lunii aprilie, cu pericolul real de a nu avea posibilitatea să achite salariile şi pensiile, dar momentul a fost depăşit, fiind depuse eforturi ca fondurile să fie asigurate din buget, potrivit premierului Emil Boc.
Guvernul s-a confruntat, în aprilie, cu pericolul de a nu putea plăti salarii şi pensii
Întrebat, la Realitatea TV, dacă în perioada mandatului de prim-ministru a existat vreun pericol real de a nu plăti salariile şi pensiile, Boc a răspuns că nu a fost departe de un asemenea moment, apărut la sfârşitul lunii aprilie.
"Nu am fost departe de un asemenea moment. Am depăşit momentul, vârful acela, sper să nu mai apară altul. Dar am făcut eforturi, am echilibrat, am plătit salariile şi pensiile la timp, cu banii pe care îi avem în buget, cu prevederile bugetare", a spus Boc.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în luna aprilie, că banii din împrumutul extern care vor fi puşi la dispoziţia Guvernului ar putea fi folosiţi, în cazuri excepţionale, în funcţie de evoluţia crizei economice, şi pentru salariile şi pensiile mici.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO