Prima pagină » Social » Salvamari voluntari pe plajele din Constanţa şi Mamaia, de 1 mai

Salvamari voluntari pe plajele din Constanţa şi Mamaia, de 1 mai

Un număr de 15 - 20 de salvamari se vor afla, la sfârşitul acestei săptămâni, pe plajele din municipiul Constanţa şi din staţiunea Mamaia, pentru a veghea la siguranţa turiştilor care vor alege să-şi petreacă aacolo minivacanţa de 1 Mai.
Salvamari voluntari pe plajele din Constanţa şi Mamaia, de 1 mai
26 apr. 2010, 12:15, Social

Coordonatorul Serviciului Salvamar din Mamaia, Gabriel Culea, a declarat că, deşi temperaturile din această perioadă sunt scăzute, iar apa mării este foarte rece, având cel mult 10 grade Celsius, vor fi probabil tineri care vor intra în apă pentru o baie.

„Din acest motiv, 15 – 20 de salvamari vor merge, din proprie iniţiativă, pe plaja Modern şi Constanţa şi în zonele mai aglomerate din staţiunea Mamaia pentru a încerca să tempereze elanul tinerilor şi pentru a veghea la siguranţa acestora”, afirmat Gabriel Culea.

El a precizat că plaja va fi împărţită în sectoare, fiecărui salvamar revenindu-i o porţiune de plajă. Ei vor încerca să-i convingă pe tineri să nu intre în apele reci ale mării, iar dacă această acţiune va eşua, vor veghea pentru a evita producerea unor tragedii.

Gabriel Culea a mai declarat că acţiunea salvamarilor din perioada minivacanţei de 1 Mai este una voluntară deoarece contractul privind prestaţia servicilor de salvamar în staţiunea Mamaia urmează a fi semnat după data de 15 august.

Peste 12.000 de turişti sunt aşteptaţi să sosească pe litoralul românesc în minivacanţa de 1 Mai, autorităţile locale şi cele centrale pregătind mai multe evenimente în perioada respectivă.