Guvernul vrea acorduri ministere-autorităţi locale-sindicate, pentru a evita "conflicte inutile"
Ministerele vor elabora, până la sfârşitul lunii septembrie, standarde minime de calitate şi de cost pentru serviciile publice descentralizate, urmărind în acelaşi timp delimitarea clară a atribuţiilor, pentru a evita "conflictele inutile de interese", se arată într-un document aprobat de Guvern.

Premierul Emil Boc (Imagine: Mediafax Foto)
Ministerele care vor elabora aceste standarde sunt Administraţia şi Internele, Educaţia, Munca, Sănătatea, Cultura, Mediul, Transporturile, Agricultura, Tineretul şi Sportul.
În document se insistă totodată asupra faptului că într-un sistem în care există actori numeroşi, respectiv ministere, autorităţi locale, instituţii publice centrale şi locale, sindicate, precum şi cerinţe profesionale multiple, apare riscul conflictului de interese, care poate fi însă evitat printr-o descriere clară a rolului fiecăruia, precum şi prin furnizarea de reguli clare de cooperare şi luare a deciziilor.
Problema poate fi evitată, se recomandă în document, prin încheierea de protocoale între ministerul coordonator, autorităţi locale, sindicate, cu specificarea clară a atribuţiilor.
"Numai atunci când toţi cei implicaţi în proces vor şti ce să furnizeze - respectiv la ce să se aştepte - va fi posibilă evitarea conflictelor inutile", se spune în actul citat.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 12:40
Israelul evacuează taberele din Cisiordania şi interzice întoarcerea refugiaţilor