Prima pagină » Social » Circulaţia pe Autostrada Soarelui, blocată din cauza unui accident, a fost reluată după zece ore

Circulaţia pe Autostrada Soarelui, blocată din cauza unui accident, a fost reluată după zece ore

Circulaţia pe Autostrada Soarelui, blocată, sâmbătă dimineaţă, pe sensul spre Bucureşti, din cauza unui accident rutier care a avut loc la kilometrul 17, a fost reluată după zece ore, informează Centrul Infotrafic.
Circulaţia pe Autostrada Soarelui, blocată din cauza unui accident, a fost reluată după zece ore
Hera Mona Ionela
07 aug. 2010, 14:10, Social

Traficul pe sensul Constanţa – Bucureşti al Autostrăzii Soarelui, blocat de la ora 3.15, a fost reluat la ora 13.15, se arată într-un comunicat al Centrului Infotrafic.

Accidentul s-a produs la kilometrul 17 al Autostrăzii Soarelui, pe sensul spre Bucureşti, după ce şoferul unui tir care transporta ciment a pierdut controlul volanului din cauza unei explozii la un pneu, a acroşat o autoutilitară încărcată cu stupi care mergea în aceeaşi direcţie şi apoi s-a răsturnat pe drum, în zona kilometrului 17.

Lucrătorii de la drumuri au reuşit să scoată pe banda de urgenţă cele două maşini implicate în accident şi au curăţat drumul, la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia pe sensul spre Bucureşti al Autostrăzii Soarelui desfăşurându-se normal.

În urma accidentului nu au fost înregistrate victime, însă circulaţia a fost deviată pe DN 3 Fundulea-Bucureşti, traficul pe sensul Bucureşti-Cernavoda desfăşurându-se normal.

De asemenea, sâmbătă dimineaţă, între orele 6.00 şi 8.00, la staţia de taxare de la Feteşti, pe sensul spre Constanţa, au fost coloane de maşini pe distanţe de până la un kilometru, iar pe DN 22C Cernavodă – Murfatlar traficul a fost aglomerat, însă nu au fost blocaje.

Un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie a supravegheat, sâmbătă dimineaţă, traficul rutier pe Autostrada Soarelui şi zona Centurii Bucureşti.