Potrivit datelor furnizate de Poliţie, bărbatul a aşteptat-o pe fetiţă să vină acasă, iar în momentul în care aceasta a intrat în apartament, agresorul i-a astupat gura cu o bucată de material textil îmbibată cu o substanţă cu un miros înţepător, apoi a violat-o în apartamentul minorei.
Conform unor surse apropiate anchetei, fata a fost găsită de către părinţi într-o baltă de sânge şi a fost dusă la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Victima nu a putut da date despre semnalmentele suspectului.
Poliţia Prahova a anunţat, marţi, că în ultimele două luni, în Ploieşti, au existat două tentative de viol produse după o metodă de operare asemănătoare.
Conform poliţiştilor, la începutul lunii iunie, în acelaşi cartier în care a fost violată fetiţa de zece ani, un bărbat a intrat într-un apartament în timp ce o minoră deschidea uşa, însă agresorul nu i-a făcut nimic acesteia, întrucât a sunat telefonul, iar bărbatul s-a speriat şi a fugit. Fapta nu a fost reclamată la poliţie.
De asemenea, un alt caz a fost semnalat la Poliţie în cursul lunii mai, când un bărbat a intrat peste o fetiţă în timp ce aceasta intra în locuinţa sa. Bărbatul a sedat-o pe copilă, astupându-i gura cu un material textil îmbibat cu o substanţă cu miros înţepător, însă fata a scăpat pentru că în acel moment i-a sunat telefonul mobil, iar agresorul s-a speriat şi a fugit.
În baza mărturiilor celor două fete, poliţiştii au reuşit să întocmească portretul robot al agresorului.