Haralambie Ciprian: Intrarea Domnului în Ierusalim inaugurează ultima săptămână din viaţa Sa pământească

"Iar când s-au apropiat de Ierusalim şi au venit la Betfaghe, la Muntele Măslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici, zicându-le: Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi îndată veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea; dezlegaţi-o şi aduceţi-o la Mine. Şi dacă vă va zice cineva ceva, veţi spune că-I trebuie Domnului; şi le va trimite îndată. Iar acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice: «Spuneţi fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine blând şi şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug». Mergând deci ucenicii şi făcând după cum le-a poruncit Iisus, au adus asina şi mânzul şi deasupra lor şi-au pus veşmintele, iar El a şezut peste ele. Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale, iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!" (Matei 21, 1-9).

Intrarea Sa triumfală în Ierusalim avea să descopere că El este Mesia cel aşteptat, că poporul nu trebuie să mai aştepte un alt Împărat, dar să le arate că este un altfel de Împărat, neasemănător celor cunoscuţi în istorie. Din acest motiv El n-a intrat călare pe un cal, aşa cum s-ar fi cuvenit unui împărat, ci pe un asin, ca semn al neacceptării tronului lumesc. Ierusalimul în care intra Hristos este chipul Ierusalimului ceresc, acolo unde Fiul domneşte veşnic împreună cu Tatăl şi cu Duhul şi preînchipuie Noul Ierusalim - Biserica, în care El va fi mereu prezent prin Duhul Sfânt.

Mulţimea l-a întâmpinat cu ramuri de finic şi cântări de bucurie: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!" (Matei 21, 9).

Hainele pe care le vor pune înaintea lui Hristos “Hainele aruncate pe cale sunt restituire a unei vechi datorii. Omul, dacă a căzut din Eden, Dumnezeu i-a făcut haine din piele şi l-a scos afară din Rai. Acum însuşi Dumnezeu vine la noi şi Raiul este cu Dânsul, aşadar, nu mai avem nevoie de haine; de aceea I le înapoiem, le aruncăm înaintea Lui şi le calcă asinul. Primirea hainelor era legată de ruşinea păcatului şi de neîndrăzneala care ne făcuse să ne ascundem”.

Mântuitorul este primit cu atâta entuziasm de mulţime datorită învierii lui Lazăr din mormânt, minune sărbătorită în sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor. Biruinţa Sa asupra morţii lui Lazăr prevesteşte biruinţa asupra propriei morţi. Din acest motiv, de Florii, purtăm ramuri de salcie înmugurite, simbol al biruinţei vietii asupra morţii.

            La început, Duminica Floriilor a fost ţinută numai de comunitatea creştină din Ierusalim. Mai târziu o întâlnim prezentă în Egipt, Siria şi în Asia Mică. În secolul al V-lea se celebra în Constantinopol, când împăratul şi curtea sa participau la procesiunea solemnă. Sărbătoarea Floriilor era prăznuită într-un mod cu totul special. Credincioşii purtau ramuri de finic pe străzile oraşului, intonând cântări compuse de imnografi precum Andrei Criteanul, Teodor Studitul sau Iosif Studitul. La Bucureşti, pelerinajul de Florii a fost interzis de regimul comunist în 1948 şi a fost reluat în anul 2008.
 

Intrarea Domnului în Ierusalim inaugurează ultima săptămână din viaţa Sa pământească. Astfel, din această zi începe Săptămâna Patimilor. În toate bisericile se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii sunt chemaţi să-L însoţească pe Hristos pe drumul crucii, până la moartea şi Învierea Sa.