Harghita: O femeie de 72 de ani, internată cu suspiciune de gripă porcină
O femeie în vârstă de 72 de ani este internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, fiind izolată într-un salon întrucât în cazul său există suspiciuni de gripă A H1N1.
Harghita: O femeie de 72 de ani, internată cu suspiciune de gripă porcină (Imagine din arhivă; Mediafax Foto/AFP)
Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, Emilia Braic, femeii i s-au recoltat probe care au fost trimise la Institutul "Cantacuzino" din Bucureşti şi a fost anunţat Centrul pentru boli transmisibile.
Braic a spus că femeia a povestit că a avut musafiri din Canada, fiica şi ginerele său, dar a fost şi la o nuntă din Ungaria. Femeia le-a spus medicilor că ginerele ei a venit bolnav din Canada, având febră.
Conform sursei citate, marţi, femeia a făcut febră şi a acuzat dureri musculare şi de gât, astfel că a mers la medicul de familie, care a trimis-o la spital. Ea a fost internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Şumuleu Ciuc, cu suspiciune de gripă A H1N1.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Braic a afirmat că starea femeii este bună, ea primind tratament antiviral.
Directorul DSP Harghita a precizat că femeia locuieşte singură, astfel încât nu există suspiciuni de boală în cazul altor persoane.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO