Harris: Avem o experienţă pozitivă a românilor în Marea Britanie, muncesc bine şi plătesc taxele

Ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, susţine că prezenţa muncitorilor români în ţara sa este o experienţă "pozitivă", pentru că aceştia "muncesc bine şi plătesc taxele", dar nu poate spune care vor fi consecinţele ridicării restricţiilor pe piaţa britanică a muncii după 1 ianuarie.

Urmărește
362 afișări
Imaginea articolului Harris: Avem o experienţă pozitivă a românilor în Marea Britanie, muncesc bine şi plătesc taxele

Harris: Avem o experienţă pozitivă a românilor în Marea Britanie, muncesc bine şi plătesc taxele (Imagine: Hepta)

Întrebat, marţi, de jurnalişti, la Cluj-Napoca, în ce măsură sunt îndreptăţite temerile potrivit cărora după 1 ianuarie 2014 se va înregistra un val de imigranţi din România şi Bulgaria în Marea Britanie, ambasadorul Martin Harris a spus că Guvernul britanic a comandat un studiu despre acest subiect şi sunt "multe elemente necunoscute".

"Vom ridica restricţiile la sfârşitul acestui an şi cred că este foarte dificil de spus exact care ar fi consecinţele şi numărul de români sau bulgari care vor intra în Marea Britanie. Guvernul Marii Britanii a comandat un studiu despre acest subiect şi sunt multe elemente necunoscute. (…) Pot să spun ce a spus prim-ministrul David Cameron, că avem o experienţă cu muncitori români şi bulgari în Marea Britanie, este o experienţă pozitivă, românii muncesc bine, plătesc taxele şi sunt foarte apreciaţi de angajatorii lor. Pe de-o parte, este o experienţă bună, pe de altă parte, este o discuţie în Marea Britanie care are o experienţă recentă cu migraţia masivă din Europa de Est şi eu cred că este important că putem să prevenim abuzurile privind dreptul la libera circulaţie", a spus Harris.

Potrivit acestuia, Marea Britanie nu este singura ţară care va ridica restricţiile pe piaţa muncii după 1 ianuarie 2014, iar românii şi bulgarii vor avea acces în toate statele membre ale UE.

"Eu nu ştiu exact care va fi alegerea lor, dacă să rămână în România sau să îşi găsească un loc de muncă în Polonia sau Germania. (…) Vom continua discuţiile, pentru că este necesar, piaţa unică este în beneficiul tuturor", a subliniat ambasadorul britanic.

Ambasadorul britanic a participat, marţi, în Aula Magna a Universităţii "Babeş-Bolyai", la conferinţa "Globalizarea şi noile economii", la care au mai fost prezenţi, printre alţii, foşti diplomaţi britanici, dar şi membri ai conducerii universităţii clujene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici