Harta alimentelor în România. Unde se găseşte cea mai ieftină mâncare

O analiză gândul îţi arată care sunt judeţele cu cele mai ieftine produse alimentare în luna ianuarie. Reprezentanţii industriei alimentare spun că până la toamnă nu ar trebui să existe motive de scumpire, chiar dacă eventualitatea unei crize a alimentelor a fost invocată şi pe plan local.

Urmărește
103 afișări
Imaginea articolului Harta alimentelor în România. Unde se găseşte cea mai ieftină mâncare

Harta alimentelor în România. Unde se găseşte cea mai ieftină mâncare

Singura excepţie este uleiul, care s-ar putea scumpi cu circa 30% în aprilie sau martie, după cum au anunţat recent reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA). Motivul oficial al scumpirii este lipsa de materie primă, care îi va determina pe producători să importe cu costuri mari.

"În afară de floarea soarelui şi de grâul pentru panificaţie, nu există alte situaţii în care stocurile de materie primă să se termine", a declarat pentru gândul Dragoş Frumosu, preşedintele FSIA. Pe lista scumpirilor posibile intră şi pâinea, în cazul în care importurile de grâu se vor realiza la preţuri mai mari, după cum au declarat recent oficialii Ministerului Agriculturii.

Citeşte mai multe despre harta alimentelor în România pe www.gandul.info

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici