- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
HARTA PUNCTELOR NEGRE din România: Care sunt zonele cu cel mai mare risc de accidente rutiere
Zeci de panouri ale Poliţiei Rutiere vor indica şoferilor, pe DN 7 şi DN 1, punctele negre unde s-au înregistrat de-a lungul vremii cele mai multe accidente de circulaţie soldate cu mii de victime.
HARTA PUNCTELOR NEGRE din România: Care sunt zonele cu cel mai mare risc de accidente
Peste 30 de panouri cu caracter preventiv care semnalizează zone cu risc ridicat de accidente vor fi amplasate pe Drumul Naţional 7 între Bucureşti şi Nădlac, iar alte opt pe DN 1 în judeţul Sibiu, a declarat marţi directorul adjunct al Poliţiei Rutiere, Marin Motoc.
Potrivit lui Marin Motoc, cele 40 de panouri vor semnaliza aşa numitele puncte negre unde într-o perioadă de cinci ani consecutiv s-au înregistrat minimum zece accidente grave de circulaţie, soldate cu cel puţin zece persoane decedate sau rănite grav.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
Astfel, punctul negru reprezintă un sector de drum cu lungimea de maximum un kilometru în care au avut loc asemenea evenimente rutiere.
Conform statisticilor Poliţiei Rutiere, la nivel naţional au fost inventariate 138 de puncte negre în care s-au înregistrat 1.517 accidente grave soldate cu decesul a 569 de persoane şi rănirea gravă a altor 1.369.
Conduita recomandată şoferilor la vederea indicatorului punct negru, semnalizat printr-un triunghi alb cu marginile roşii având în mijloc o bulină neagră, este reducerea vitezei de deplasare, sporirea atenţiei şi evitarea efectuării oricăror manevre riscante.
Cele 40 de panouri vor avea dimensiunea de 2,5 metri lungime şi 1,2 metri lăţime şi au o suprafaţă reflectorizantă galbenă, pe ele fiind evidenţiat simbolul de punct negru şi mesajul "Atenţie, zonă cu risc ridicat de accidente 1,0 km".
De asemenea, odată cu amplasarea în teren a noilor semne de circulaţie şoferii vor putea consulta şi amplasarea pe hartă a acestora pe site-ul www.hartapunctelornegre.ro putând astfel să vadă dacă pe traseul pe care vor merge există astfel de puncte.
Din punctul de vedere a distribuţiei punctelor negre cele mai multe sunt pe DN1 respectiv 37, DN2 21 de puncte negre, DN7 cu 16 puncte negre, acestea urmând să fie evidenţiate în teren.
Motivaţia dată de Poliţia Rutieră pentru amplasarea panourilor cu caracter preventiv pe DN7 şi DN1 este că aceste drumuri constituie principalele sectoare ale culoarului 4 Pan-European care asigură legătura punctelor vestice de frontieră cu porturile Mării Negre.
De asemenea, valorile traficului pe aceste drumuri ating cifre însemnate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO