Adolescenţii reţinuţi au vârste cuprinse între 14 şi 17 ani şi sunt bănuiţi de viol şi pornografie infantilă.
Din cercetări a reieşit faptul că în 2 ianuarie, între orele 21.30 – 22.30, victima, în vârstă de 11 ani, în timp ce mergea spre locuinţă, ar fi fost constrânsă de unul dintre cei trei să se deplaseze la domiciliul lui.
„Împreună cu alţi doi tineri, ar fi determinat-o să întreţină raporturi sexuale orale. Actul sexual ar fi fost înregistrat video, cu un telefon mobil şi distribuit mai multor persoane prin intermediul unei aplicaţii de comunicare”, transmite Poliţia Română.
Sâmbătă, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa, au descins la domiciliul unuia dintre bănuiţi, pentru documentarea activităţii infracţionale.
Cei trei adolescenţi au fost reţinuţi de procurorul de caz.
Pe parcursul zilei, ei vor fi prezentaţi Tribunalului Dâmboviţa, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Dâmboviţa şi al reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţie Socială Dâmboviţa.