- Home
- Social
- BUCURESTI, (29.02.2016, 15:17)
- Ioana Nicolescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video EXCLUSIV: Fost director CERN - Laserul de la Măgurele va permite atragerea celor mai bune "creiere" din afara României. VIDEO
Rolf Dieter Heuer, fost director general al CERN (Organizaţia Europeană de Cercetare Nucleară) în perioada 2009-2015 povesteşte, într-un interviu acordat în exclusivitate Agenţiei MEDIAFAX, despre fascinaţia lumii subatomice, "particula lui Dumnezeu" şi laserul de la Măgurele.
Urmărește
6529 afișări
Cercetător în fizica particulelor şi profesor universitar la Hamburg, Heuer a fost cel care a condus echipa de cercetători care a descoperit bosonul Higgs, cunoscut sub denumirea de "particula lui Dumnezeu".
CERN este cel mai mare laborator ştiinţific din lume, iar experimentele nu s-au oprit la descoperirea bosonului Higgs. În viitor, fizicienii vor folosi cel mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC) pentru a descoperi proprietăţile bozonului, dar şi alte particule asemănătoare, adică restul pieselor din puzzle-ul care explică cum a fost posibilă crearea materiei în Univers şi nu numai. LHC ar putea descoperi şi particula din care este făcută materia întunecată, adică substanţa care alcătuieşe 95% din Univers şi despre care nu cunoaşte aproape nimic.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ICC emite mandat de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Desigur, CERN mai este cunoscut şi pentru o altă descoperire, care a schimbat lumea. Este vorba de World Wide Web (www), care a fost inventat în 1989 de cercetătorii de la CERN, care aveau nevoie de o platformă de comunicare internaţională, prin care să transmită imediat şi direct de la un grup de cercetare la altul volume foarte mari de informaţie ştiinţifică.
Nu în ultimul rând, Rolf Dieter Heuer a vorbit şi despre proiectul laserului de la Măgurele, "Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics" (ELI-NP), care îşi propune, la fel ca la CERN, să accelereze particule, însă va face asta folosind cel mai puternic laser din lume, în loc de acceleratoarele de particule precum LHC.
ELI-NP va fi următorul pas în tehnologia ştiinţifică, iar într-un viitor nu foarte îndepărtat, dacă se dovedeşte un succes, atunci este posibil să înlocuiască tehnologia marilor acceleratoare de particule.
Vă prezentăm textul integral al interviului acordat Agenţiei MEDIAFAX de către profesorul Rolf Dieter Heuer, fost director general al CERN:
Agenţia MEDIAFAX: Ce v-a atras spre fizică în copilărie, a fost un profesor, o carte, vreo observaţie despre lumea înconjurătoare?
Rolf Dieter Heuer : Au fost două lucruri. În primul rând, întotdeauna m-au interesat cele mai mici particule, particulele fundamentale din care suntem cu toţii construiţi, iar al doilea lucru care m-a influenţat a fost primul meu profesor de fizică, un tip fantastic, nu venea în faţa clasei şi ne întreba de ecuaţii, ne cerea să gândim logic şi mie tocmai asta îmi plăcea, partea de raţionament logic. Aceste două lucruri m-au ghidat spre fizică.
Agenţia MEDIAFAX: În munca dvs, un rol important îl are imaginaţia, trebuie să gândiţi lucruri pe care încă nu le ştim, nu le-am descoperit şi poate doar le bănuim.
Rolf Dieter Heuer : Hmm, poţi să-ţi imaginezi lucruri greşite, lumea subatomică este foarte greu de imaginat, trebuie să ai abilitatea să înţelegi că ceea ce îţi imaginezi s-ar putea să nu fie real, deci trebuie să te încrezi în logica fizicii, legile fizicii şi legile matematicii. În mintea mea, lucrurile se bazează pe partea de logică.
Agenţia MEDIAFAX: Povestiţi-ne despre implicarea dvs. la CERN în anii '80, în cadrul experimentului OPAL.
Rolf Dieter Heuer : Aveau nevoie de cineva care ştia fizică şi avea capacitatea de a lucra cu un grup de oameni pentru a coordona un experiment important, M-au găsit pe mine şi m-au rugat să mă alătur echipei, iar eu am zis ok, vin.
Agenţia MEDIAFAX: Pentru că am ajuns la echipă, nu demult aţi vorbit la ONU despre cum funcţionează munca într-un mediu de cercetare ca CERN.
Rolf Dieter Heuer : În primul rând, în ştiinţă avem nevoie de competiţie. Dacă eu lucrez într-o echipă cu cineva, desigur că aş vrea să fiu cel mai bun, primul care descoperă ceva, dar şi cealaltă persoană îşi doreşte acelaşi lucru. Însă, în cadrul unor experimente de mare anvergură cum este la CERN, nu poţi face asta singur, ai nevoie de informaţiile pe care le are celălalt, dar şi el are nevoie de informaţiile tale. Nu ai altă opţiune decât să colaborezi. Este o competiţie pozitivă şi este o colaborare pozitivă, nu se exclud între ele. Dacă vreţi, putem să-i spunem „coopetiţie” (competiţie+colaborare). Lucrul acesta funcţionează în aşa fel încât, în cadrul marilor experimente, avem un grup de oameni care fac observaţii vizavi de un proces fizic, şi avem un alt grup care fac observaţii pe acelaşi lucru, dar folosind metode diferite. Într-un final, cel mai bun experiment va ajunge să fie publicat, dar amândouă metodele au contribuit pozitiv şi coreent pentru a duce la acelaşi rezultat.
Agenţia MEDIAFAX: Cum au ajuns cercetătorii de la CERN să inventeze web-ul?
Rolf Dieter Heuer : La vremea aceea, 1989, eram la CERN, lucram ca cercetător şi nu mi-am dat seama că se întâmplă ceva atât de important, adică naşterea internetului. A venit în mod automat, natural, din punctul nostru de vedere, dar abia mai târziu mi-am dat seama ce impact are, ce pas am făcut în domeniul comunicării şi cooperării mondiale. Era natural să se dezvolte internetul pentru noi (fizicienii) fiindcă experimentele erau uriaşe, internaţionale, încât aveam nevoie de o platformă software care să împacheteze toate aceste date, care să le permită cercetătorilor să transmită de la unii la alţii acest volum imens de date şi să avem cu toţii acces la această informaţie în mod direct şi imediat. A fost fantastic.
Agenţia MEDIAFAX: Povestiţi-ne despre perioada când aţi fost director al CERN (2009 - 2015), despre descoperirea bosonului Higgs.
Rolf Dieter Heuer : A fost o perioadă fantastică pentru mine. Eu mă întorsesem înapoi la Universitate, la Hamburg, în 1998, şi colaboram cu CERN de acolo. În 2007 mi s-a oferit poziţia de director general al CERN. Am acceptat. În 2009 am început munca. La vremea aceea, marele accelerator, Large Hadron Collider (LHC), nu funcţiona bine, nu reuşisem să strângem date. Astfel, primul lucru pe care a trebuit să-l facem a fost să reparăm LHC-ul ca să putem merge mai departe cu experimentele. În 2010 am început să adunăm date şi ne-am dat seama că dacă LHC-ul funcţiona timp de doi-trei ani cât să adunăm suficiente date, aveam şansa să descoperim ceva. Şi aşa a fost, am descoperit bozonul Higgs. Am oprit LHC-ul după aceea şi l-am recalibrat şi am început din nou experimente în 2015, folosind o energie şi mai mare, deschizând practic o nouă fereastră către Univers.
Agenţia MEDIAFAX: După descoperirea bosonului Higgs, ce vă propuneţi să mai găsiţi, care este viitorul pentru CERN, ce experimente se vor mai face acolo?
Rolf Dieter Heuer : Vrem să descoperim mult mai multe decât ne permite tehnologia momentan. Ceea ce facem acum este să măsurăm toate proprietăţile bosonului Higgs. Este singura particulă de acest fel? Mai sunt altele? Există o familie de particule de acest gen? Măsurând cum se comportă bosonul Higgs ne putem da seama dacă e singur sau dacă mai sunt şi alte astfel de particule în Univers. Pentru a înţelege asta, trebuie să măsurăm timp de mulţi ani proprietăţile acestui bozon. Un alt lucru ar fi că în momentul de faţă, bosonul Higgs ne ajută să înţelegem doar 5% din Univers, 95% ne este necunoscut. E vorba de energie întunecată, de materie întunecată. Visul meu este ca LHC-ul să descopere particula care alcătuieşte materia întunecată.
Agenţia MEDIAFAX: Puteţi să ne explicaţi pe scurt ce este bosonul Higgs?
Rolf Dieter Heuer : Bosonul explică de ce noi existăm. Bosonul Higgs ne arată cum particulele fundamentale, din care suntem cu toţii compuşi, cum au ele masă. Dacă particulele nu ar avea masă, nu ar fi capabile de coeziune prin care să se compună materia. Fără masă, s-ar comporta la fel ca fotonii (particulele de lumină), adică ar zbura prin univers cu viteza luminii. Noi putem exista fizic datorită faptului că particulele acestea au masă, masa fiind dată de bosonul Higgs, aceasta este importanţa lui.
Agenţia MEDIAFAX: Ce ştiţi despre ELI-NP (Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics, proiectul laserului de la Măgurele)?
Rolf Dieter Heuer : Tocmai ce am vizitat Măgurele, am văzut infrastructura care se construieşte acolo. Va fi o platformă internaţională care le va permite oamenilor de ştiinţă şi inginerilor români să lucreze la ei acasă, dar în acelaşi timp va atrage cele mai bune creiere din afara României. Fiind o platformă ştiinţifică internaţională de asemenea magnitudine, este o oportunitate fantastică pentru România, pentru cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicată.
Montaj: Simona Miriţescu
Cameraman: Dorel Avăcăriţei
Agenţia MEDIAFAX: La ELI-NP s-ar putea ajunge să se accelereze particulele cu ajutorul celui mai puternic laser din lume. Dacă vom reuşi asta, atunci ne uităm la viitorul tehnologiei de accelerare de particule, tehnologie care ar putea înlocui ceea ce folosim acum în instalaţiile uriaşe ca la CERN?
Rolf Dieter Heuer : Pentru a depăşi energia cu care se accelerează particulele în momentul acesta, avem nevoie de noi tehnologii de accelerare. O modalitate de a accelera particule o reprezintă laserele de mare putere, însă va mai dura ceva timp până când această tehnologie va fi foarte dezvoltată, de aceea probabil că viitorul mare accelerator de particule, pe care îl vom construi, s-ar putea să nu folosească încă tehnologia aceasta a laserelor. Însă, poate că cel pe care îl vom proiecta după aceea va folosi tehnologia laserelor de mare putere. De aceea cred că este important să dezvoltăm această tehnologie pentru a ajunge la următorul nivel de accelerare de particule, la energii şi mai puternice decât ceea ce putem obţine acum. Nu e o competiţie, este ceva complementar, completează experimentele care se fac acum la CERN.
Citește pe alephnews.ro: Unul din trei oameni suferă de „ura față de mișcare”. Fenomenul poartă numele de misokinezie
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Preotul care a lăsat-o pe Sabrina Carpenter să filmeze scene provocatoare în Biserică a fost eliberat
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe