Purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Lăcrămioara Condea, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că sindicatul din cadrul acestei instituţii a câştigat un proces intentat municipalităţii prin care cerea respectarea contractului de muncă, în care sunt prevăzute şi primele de Paşti, în valoare de 1.200 de lei, de care vor beneficia toţi angajaţii.
„Este un drept câştigat în instanţă de sindicatul din Primăria Timişoara, care a solicitat respectarea contractului de muncă. În acesta sunt prevăzute şi prime de Paşti. Prima este fixă pentru toată lumea, respectiv 1.200 de lei”, a afirmat Condea.
Conform acesteia, Primăria Timişoara are aproximativ 800 de angajaţi.