Purtătorul de cuvânt al E.ON Distribuţie, Mihai Predulescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că o vană dintr-un cămin de gaz de pe strada Vasile Goldiş din municipiul Alba Iulia s-a fisurat, cel mai probabil din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă.
Predulescu a precizat că din motive de siguranţă, în condiţiile în care au fost înregistrate scăpări de gaze, compania a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaz în zona respectivă, fiind afectaţi consumatori de pe bulevardele Transilvaniei, 1 Decembrie 1918 şi Revoluţiei, dar şi de pe mai multe străzi, precum şi din localitatea Miceşti, care aparţine de Alba Iulia.
”Compania a luat măsurile care se impuneau atât pentru siguranţa consumatorilor cât şi pentru reluarea alimentării cu gaze naturale în cel mai scurt timp posibil. Operaţiunile de schimbare a vanei au început imediat după oprire, iar reluarea treptată a serviciului de distribuţie a gazelor naturale este estimată să înceapă joi, în jurul orei 12.00”, a afirmat Mihai Predulescu.
Mihai Predulescu a spus că, în total, sunt afectaţi aproximativ 5.500 de abonaţi din Alba Iulia.
Zona în care s-a produs avaria este monitorizată de pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, deoarece au existat temeri privind riscul unei explozii.
Alba Iulia nu mai are de câţiva ani sistem centralizat de termoficare, astfel că încălzirea apartamentelor şi apa caldă sunt asigurate cu centrale individuale pe gaz.