- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (13.03.2018, 12:29)
- Iasmina Ardelean
Horia Georgescu: ANI primea foarte multe sesizări din partea SRI despre diferite persoane
Fostul şef al ANI, Horia Georgescu, a susţinut, marţi, după audierea în Comisia SIPA, că Agenţia Naţională de Integritate primea foarte multe sesizări din partea SRI, iar categoriile de persoane la care făceau referire erau multiple.

Horia Georgescu: ANI primea foarte multe sesizări din partea SRI despre diferite persoane
Întrebat, după audierea sa în Comisia de anchetă a arhivei SIPA, cât de des era sesizată ANI de către SRI, Georgescu a răspuns că: „Nu aş putea să fac o cuantificare exactă, dar primeam foarte multe sesizări despre persoane publice”.
De asemenea, acesta a adăugat că erau uzuale discuţiile cu fostul director al SRI, George Maior, deoarece exista un protocol inter-instituţional între ANI şi Serviciul Român de Informaţii.
„Am avut discuţii punctuale pe dosare cu domnul fost director al SRI, George Maior. Era uzual, având în vedere că exista un protocol inter-instituţional între ANI şi SRI. Asta era infrastructura instituţională sub care comunicam. Vreau să spun acest lucru şi să îl repet: ANI era sesizată oficial. Noi nu puteam decât să procedăm legal şi să eplicăm legea cu privire la aceste cazuri”, a spus Georgescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fostul şef al armatei britanice: Europa trebuie să asigure securitatea Ucrainei dacă SUA nu o vor face
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
Întrebat de ce nu declanşa ANI procedura şi astepta informaţii de la SRI, Horia Georgescu a precizat că Agenţia nu aştepta numai informări din partea SRI.
„ANI era sesizată în mod oficial de către persoane fizice sau juridice. SRI era una din entităţile care formula informări către ANI. Acestea conţineau informaţii şi date cu privire la mai multe persoane. Categoriile de persoane erau multiple. Fie din diverse funcţii publice, fie aleşi, categorie foarte largă”, a explicat fostul şef al ANI.
Chestionat dacă printre aceste persoane se aflau şi primari de comune, acesta a răspuns că nu îşi aminteşte cu exactitate, dar „probabil că da”.
Totodată, fostul şef al ANI a spus că nu vrea să comenteze sesizarea SRI în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Klaus Iohannis, pe când acestea devenea membru PNL, dar că Agenţia a procesat sesizarea conform prevederilor legale.
În ceea ce priveşte audierea sa în Comisia de anchetă SIPA, Georgescu a precizat că a fost invitat în calitate de fost membru în comisia de studiere a arhivei.
„A fost o discuţie în calitatea mea de membru în comisia de studiere a arhivei SIPA, mai ales raportat la documentul care a fost întocmit de această comisie în care am lucrat pe parcursul anului 2007 şi 2008. Am dat explicaţii, am dat anumite detalii şi am încercat să răspund membrilor comisiei la toate întrebările pe care mi le-au pus. Sunt aspecte ce au un anumit grad de confidenţialitate. Repet, în special referitoare la incidentele pe care le-am identificat şi le-am consemnat în acel raport şi pe care le-am înaintat ministrului Justiţiei, cu propuneri de sesizare ale unor instituţii abilitate, care puteau lămuri acele situaţii”, a susţinut Horia Georgescu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe