Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău au făcut un control la centrul comercial ”Luceafărul” din municipiu, în urma căruia au descoperit o cale de evacuare din magazin blocată, iluminatul de siguranţă nefuncţional, instalaţii electrice defecte şi improvizate, instalaţii de stingere a incendiilor neverificate şi hidranţi acoperiţi cu pereţi din rigips.
Totodată, echipele de control au constatat că nu erau asigurate condiţiile pentru evacuarea fumului de la subsolul clădirii.
”Magazinul avea acordul nostru de funcţionare din anul 2001, însă, prin recompartimentarea clădirii, necesită o nouă autorizaţie de la ISU. În consecinţă, vechea autorizaţie a fost anulată şi clădirea se supune din nou autorizării, conforma actualei legislaţii. Magazinul a mai fost verificat odată în luna septembrie şi atunci a fost sancţionat cu avertisment”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
În aceste condiţii, reprezentanţii ISU au suspendat activitatea centrului comercial şi au pus sigilii pe uşile de acces în magazin, în timp ce administratorul acestuia a fost amendat cu 100.000 de lei.
Centrul comercial ”Luceafărul” are şase etaje şi se întinde pe o suprafaţă de peste 7.000 de metri pătraţi, unde îşi desfăşoară activitatea zeci de firme.