Coronavirus în România LIVE UPDATE 11 aprilie. Record la ATI: Peste 1.530 persoane internate în secţiile de Terapie Intensivă
Coronavirus România – 11 aprilie. Bilanţ COVID-19
Până astăzi, 11 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.006.167 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 906.659 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.302 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Puteţi consulta AICI repartizarea cazurilor de COVID-19 pe judeţe, precum şi rata de incidenţă înregistrată în fiecare judeţ.
Coronavirus. Câte persoane au decedat după infecţia cu SARS-CoV-2
25.135 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 10.04.2021 (10:00) – 11.04.2021 (10:00) au fost raportate 129 de decese (70 bărbaţi şi 59 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 43 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 34 decese la categoria de peste 80 de ani.
121 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 6 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Situaţia COVID-19 la ATI. Câte persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate la Terapie Intensivă
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.500. Dintre acestea, 1.531 sunt internate la ATI.
Câte teste COVID-19 au fost efectuate în România
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.978.229 de teste RT-PCR şi 709.625 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.964 de teste RT-PCR (7.395 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.569 la cerere) şi 5.743 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 607 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 11 aprilie a.c.
Coronavirus România. Bilanţul COVID-19 de ieri
Zi neagră pentru România. Ieri fost depăşit pragul de 1 milion de infectări cu SARS-CoV-2. În 24 de ore, pe teritoriul României au fost confirmate 4.310 cazuri noi de coronavirus şi 139 de decese asociate COVID-19. La ATI sunt internate 1.492 persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2.
- Arafat spune că ultimul pacient din Spitalul Foişor a fost externat la ora 11, sâmbătă, iar în jurul orei 15:00 a fost emisă autorizaţia că spitalul poate primi pacienţi COVID pe 20 de paturi de terapie intensivă şi 90 de paturi cu oxigen.
- Protest în Bucureşti, împotriva restricţiilor COVID, sâmbătă la amiază
-
Vaccinarea anti-COVID la medicul de familie merge greoi. Ţinta de 100.000 de vaccinări pe zi e încă depart
- Restricţii anti-COVID Bucureşti. Măsurile au fost prelungite în Capitală, cu o singură modificare
- La Spitalul „Foişor” au ajuns primii pacienţi cu COVID-19