Până astăzi, 19 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 886.752 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).
798.985 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 5.593 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până acum, 22.020 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 18.03.2021 (10:00) – 19.03.2021 (10:00) au fost raportate 143 de decese (87 bărbaţi şi 56 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.
Dintre acestea, au fost înregistrate:
140 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.632. Dintre acestea, 1.313 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.445.769 de teste RT-PCR şi 484.572 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.337 de teste RT-PCR (16.882 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.455 la cerere) şi 10.333 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 68 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 19 martie a.c.
Potrivit CNCAV, din cele 51.925 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 43.111 au primit prima doză de vaccin, iar restul de 8.814 persoane a doua doză.
38.613 persoane au fost imunizate cu vaccin Pfizer, 6.369 cu Moderna şi 6.943 cu AstraZeneca.
Raportul beneficiu-risc pentru vaccinul de la AstraZeneca rămâne nemodificat, beneficiile depăşind riscurile reprezentate de efectele adverse, este una din concluziile Comitetului pentru evaluarea riscului în materie de farmacovigilenţă (Pharmacovigilance Risk Assessment Committee – PRAC), din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului, cu privire la evaluarea cazurilor raportate de evenimente tromboembolice şi trombocitopenie în urma imunizării cu vaccinul produs de compania farmaceutică AstraZeneca.
De asemenea, nu există dovezi ale unor probleme legate de loturile specifice de vaccin sau de anumite unităţi de producţie.
Vaccinul nu este asociat cu o creştere a riscului general de formare a cheagurilor de sânge.
Până astăzi, 18 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 881.159 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).
794.950 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 6.174 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Puteţi consulta AICI şi repartizarea completă a cazurilor de COVID-19 pe judeţe.