HOROSCOP 23 DECEMBRIE 2019: Dimineaţă cu peripeţii pentru zodiile Fixe. Cine va face faţă cu brio provocărilor

HOROSCOP 23 DECEMBRIE 2019. Săptămâna aceasta începe pe fondul unei conjuncţii între Lună şi Marte în Scorpion, ceea ce conduce la o dimineaţă tensionată pentru zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion şi Vărsător).

Urmărește
6694 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 23 DECEMBRIE 2019: Dimineaţă cu peripeţii pentru zodiile Fixe. Cine va face faţă cu brio provocărilor

Sursa FOTO: Pixabay

Spre după-amiază, când Luna trece în Săgetător, atmosfera se mai îndulceşte, mai ales pentru semnele de Foc (Berbec, Leu şi Săgetător).

HOROSCOP 23 DECEMBRIE BERBEC

În prima parte a zilei, se întrevăd unele tensiuni în parteneriatele în care eşti implicat(ă), fie ele de ordin profesional sau de viaţă. Cineva vrea cu tot dinadinsul să îşi impună punctul de vedere, iar acest lucru degradează starea de echilibru din interior. Spre orele amiezii, se preconizează însă o atmosferă calmă, semn că s-a ajuns la un armistiţiu. Sau poate că ai reuşit să te detaşezi emoţional de subiect. În orice caz, cert este că ai alte preocupări şi nu pari a fi prea afectat(ă). Nu este exclus ca starea ta de spirit bună să se datoreze perspectivei concediului.

HOROSCOP 23 DECEMBRIE TAUR

Şi în cazul tău riscă să se încingă spiritele în plan relaţional. Discuţiile de dimineaţă cu partenerul de viaţă şi/ sau de afaceri se duc pe un ton mai ridicat decât de obicei şi s-ar putea ajunge la situaţia în care se recurge la manipulări sau şantaj emoţional. Dacă nu intervii la timp, există posibilitatea să nu mai poţi direcţiona subiectul pe un teren comun, care permite să se ajungă la un compromis. Fă aşadar eforturi pentru a renunţa la orgoliu şi pentru a te transpune în pielea interlocutorului. Poate că aşa îi vei înţelege mai bine punctul de vedere.

HOROSCOP 23 DECEMBRIE GEMENI

În ceea ce te priveşte, dimineaţa primei zile lucrătoare a acestei săptămâni se arată a fi una aglomerată şi stresantă. Apar probabil urgenţe şi decalaje ori atmosfera de lucru este prea încordată pentru a performa la standardele obişnuite. Din această cauză, este posibil ca nivelul de randament de care dai dovadă să nu fie prea ridicat. De dup-amiază începând, se intră în normalitate, mai ales graţie faptului că se mai detensionează climatul de la birou. În cele din urmă, vei reuşi să pui pe tapet subiecte care altfel ar fi condus la tensiuni şi mai mari. Aşadar, nu dispera inutil.

HOROSCOP 23 DECEMBRIE RAC

Şi tu te numeri printre nativii(ele) care nu au parte de o zi de luni prea liniştită. Dimineaţa s-ar putea deschide cu unele discuţii în contradictoriu cu persoana iubită şi/ sau copiii, ceea ce riscă să îţi afecteze dispoziţia cel puţin până la orele prânzului. Odată ajuns(ă) la serviciu, starea ta de sprit se îmbunătăţeşte, cel mai probabil mulţumită atmosferei de sărbătoare care i-a cuprins pe toţi. Ori poate că te înveseleşte perspectiva ieşirii cu colegii după program, activitate care sigur se va lăsa cu multă voie bună. În orice caz, cert este că supărarea nu te ţine foarte mult.

HOROSCOP 23 DECEMBRIE LEU

În cazul tău, starea de tensiune se resimte în raport cu membrii familiei mai în etate, care se arată destul de nemulţumiţi de modul în care gestionezi unele chestiuni de ordin casnic sau domestic. Dar cu toate că dimineaţa se anunţă a fi una încărcată, pari a fi destul de vesel(ă) în a doua parte a zilei. Această stare ţi se datorează partenerului şi/ sau copiilor ori poate atenţiei pe care o primeşti din partea admiratorilor(oarelor). Trebuie să înţelegi că în privinţa unor diferenţe de mentalitate nu ai ce face şi că trebuie să nu te laşi afectat(ă) de nimicuri.

HOROSCOP 23 DECEMBRIE FECIOARĂ

Felul în care comunici astăzi, mai exact în prima parte a zilei, poate fi destul de combativ, ceea ce riscă să conducă la probleme pe care le puteai evita dacă afişai diplomaţie şi dădeai dovadă de tact în anumite situaţii-cheie. În plan familial, lucrurile stau ceva mai bine, în sensul că atmosfera de acasă este caldă şi voioasă. Se vede că bate Crăciunul la uşă, iar toţi cei dragi au uitat de neînţelegerile de peste an. Asigură-te că nu ajungeţi la discuţii în contradictoriu din pricina tensiunii asociate cu pregătirile de sărbători. Stresul poate să conducă la astfel de manifestări.

HOROSCOP 23 DECEMBRIE BALANŢĂ

Pregătirile pentru sărbători îţi pot pricinui şi ţie supărări, în sensul că implică cheltuieli mai mari decât cele pe care le-ai preconizat. Ori poate eşti cadorisit(ă) cu o factură la gaz care te obligă să îţi recalculezi bugetul pentru masa de Crăciun şi/ sau cadouri. În orice caz, cert este că banii nu îţi aduc prea multă fericire astăzi. Cercul de apropiaţi te ajută totuşi să ieşi din pasa proastă instalată de dimineaţă. Prin intermediul lor, ai putea afla ponturi cu privire la modul în care poţi ieşi la liman din această situaţie deloc plăcută. Nu te jena s-o discuţi.

HOROSCOP 23 DECEMBRIE SCORPION

Te numeri astăzi printre zodiile care par a se fi trezit cu faţa la cearşaf. Faci cu greu distincţia între asertivitate şi agresivitate, ceea ce te poate aduce în situaţia de a friza manifestarea din urmă. În felul acesta, s-ar putea să culegi furtună de dimineaţă, situaţie pe care ai fi putut s-o ocoleşti dacă erai ceva mai atent(ă). În plan financiar, lucrurile par totuşi să meargă bine. Dacă este zi de salariu, s-ar putea să constaţi că la suma obişnuită s-a adăugat un bonus, ocazionat fie de performanţele tale, fie de faptul că se intră în sezonul de sărbători.

HOROSCOP 23 DECEMBRIE SĂGETĂTOR

În ceea ce te priveşte, începutul de săptămână vine la pachet cu o stare nu prea plăcută. Pe fondul unor evenimente care au loc în această dimineaţă, există riscul să iasă la suprafaţă temeri şi frustrări pe care încerci să le împingi cât mai departe în subconştient. Te simţi poate neputincios(oasă) şi lipsit(ă) de abilitatea de a controla unele situaţii care nu îţi fac bine. Vestea bună este că schimbi optica de dup-amiază încolo, ceea ce te ajută să îţi recuperezi forţa de a întoarce lucrurile în favoarea ta. Până la urmă, nu ţine decât de mentalitatea pe care-o ai.

HOROSCOP 23 DECEMBRIE CAPRICORN

Nici în cazul tău nu se anunţă o dimineaţă pozitivă. Poate că unele proiecte nu merg aşa cum ţi-ai fi dorit ori te frământă unele temeri cu privire la viitor. Sau poate că intri în unele discuţii aprinse cu prietenii sau cu persoanele de la care te aşteptai la sprijin moral şi ajutor în ceea ce ţi-ai propus să realizezi. Dup-amiaza îţi este însă sfetnic bun, în sensul că ai timp să stai şi să te gândeşti care ar fi cea mai bună strategie pentru a repune lucrurile pe făgaşul normal. Până la urmă, salvarea vine de la tine însuţi(ăţi).

HOROSCOP 23 DECEMBRIE VĂRSĂTOR

La serviciu, aşteaptă-te să ai parte de o dimineaţă cu răspunderi şi aşteptări mari. Înarmează-te aşadar cu tărie de caracter şi multă putere de muncă pentru a face faţă cu brio provocărilor la care eşti supus(ă). În felul acesta, te vei bucura şi mai mult de programul dup-amiezii, care include fie întâlniri cu prietenii, fie unele întrevederi care privesc proiecte persoane, derulate în afara serviciului. Cert este că ziua are perspective bune, iar acestea ar trebui să te motiveze să îţi aduni forţele. În plus, gândeşte-te şi la faptul că te mai despart câteva zile de concediul meritat pe deplin.

HOROSCOP 23 DECEMBRIE PEŞTI

Dispoziţia ta din această dimineaţă nu este prea grozavă, iar acest lucru ar putea să îţi afecteze capacitatea de concentrare şi abilitatea de a găsi soluţii rapide pentru situaţiile cu care te confrunţi. S-ar părea totuşi că nu durează mult până când se risipeşte tensiunea şi-ţi recapeţi mentalitatea de învingător(oare). În acest fel, dup-amiaza te surprinde activ(ă) şi pus(ă) pe fapte mari, în special dacă urmăreşti să finalizezi un proiect mare chiar înainte de sărbători. Randamentul de care dai dovadă pe ultima sută de metri atrage atenţia pozitiv asupra ta şi îţi poate atrage unele beneficii în perioada imediat următoare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici