Poliţiştii din Botoşani au făcut public un astfel de exemplu. O bătrănică din municipiul Botoşani care în toată această perioadă a ieşit din casă doar o dată pe săptămână pentru a-şi face provizii şi de fiecare dată a avut completată declaraţia pe proprie răspundere.
”Această bătrânică iese o dată pe săptămână să-şi cumpere cele necesare subzistenţei şi niciodată nu a uitat să-şi completeze declaraţia, i-a spus colegului nostru care a ajutat-o să traverseze acea stradă din municipiul Botoşani. Este un exemplu de respect pe care îl manifestă faţă regulile impuse de lege, dar mai ales faţă de semeni. Ne înclinăm în faţa ei, iar pe coleg îl felicităm pentru gestul făcut.
P. S. Atât colegul, cât şi bătrânica, purtau mănuşi şi mască de protecţie!”, a fost mesajul postat de Sindicatul Europol pe contul de Facebook.