România a fost inclusă în lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat, iar persoanele care sosesc din România pot intra pe teritoriul Republicii Federale Germania, în următoarele condiţii:
1. Prezentarea unuia dintre următoarele 3 documente:
Documentele menţionate anterior trebuie redactate într-una dintre limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă şi pot fi prezentate în format fizic sau electronic.
2. Înregistrarea, anterior deplasării, prin intermediul platformei https://einreiseanmeldung.de. Această obligaţie este valabilă şi pentru persoanele care s-au aflat pe teritoriul României în ultimele 10 zile anterior deplasării. În situaţii excepţionale, atunci când nu este posibilă înregistrarea online prin intermediul portalului, pasagerii trebuie să completeze înregistrarea pe suport de hârtie.
Persoanele care prezintă la intrarea pe teritoriul Republicii Federale Germania numai documentul care atestă un rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 vor intra în carantină pentru o perioadă de 10 zile şi au obligaţia, imediat după sosire, de a se deplasa direct spre locuinţă. Măsura carantinei poate fi încheiată anticipat, după o perioadă de cel puţin 5 zile, dacă persoana în cauză a efectuat un nou test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, al cărui rezultat este negativ. Copiii cu vârsta de până la 12 ani au obligaţia de a rămâne în carantină 5 zile de la intrarea pe teritoriul Republicii Federale Germania.
În cazul persoanelor care deţin un document care atestă efectuarea schemei complete a vaccinării împotriva COVID-19 sau un document care atestă trecerea prin boală şi, din orice motiv, nu îl pot înregistra pe platforma menţionată sau prezenta la momentul intrării, sunt obligate să intre în carantină. Carantina poate fi întreruptă dacă persoana în cauză transmite, prin intermediul platformei https://einreiseanmeldung.de, documentul care confirmă vaccinarea sau trecerea prin boală.
Sunt exceptate de la măsura înregistrării anterioare pe platforma https://einreiseanmeldung.de şi de la măsura carantinei obligatorii, în principal, următoarele categorii de persoane: