Prima pagină » Social » Drulă, despre greva de la Metrou: ”Oamenii se uită la Rădoi cu teamă, a fost mai tare ca miniştrii”

Drulă, despre greva de la Metrou: ”Oamenii se uită la Rădoi cu teamă, a fost mai tare ca miniştrii”

Drulă, despre greva de la Metrou: ”Oamenii se uită la Rădoi cu teamă, a fost mai tare ca miniştrii”
Cosmin Pirv
29 mart. 2021, 22:42, Social

Întrebat dacă liderul sindicatului de la Metrou a fost în spatele acţiunii de vineri, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a spus: „Da, absolut, şi este în spatele a tot ce s-a întâmplat la Metrou de vreo 20 de ani, cel puţin”.

Acesta susţine că angajaţilor le este teamă de liderul sindical.

„Oamenii se uită la Rădoi cu teamă, de ce? Pentru că Rădoi a fost mai tare decât miniştrii, decât prim-miniştrii, decât preşedinţii, şi atunci este normal ca ei să îşi pună întrebarea unde este autoritatea statului? Statul are autoritate sau liderul de sindicat? Oamenilor le e frică pentru pâinea lor, pentru locul lor de muncă şi tocmai de aceea este cu atât mai important să nu negociem legea”, a spus Cătălin Drulă, la Digi24.

Acesta a precizat că protestul de vineri a fost o acţiune ilegală, în forţă.

„O acţiune a unor cetăţeni aflaţi în timpul liber care s-au aşezat pe şine, după care brusc la miezul zilei de vineri s-au trezit că au au o formă de reprezentare sindicală şi s-a făcut o delegaţie care a mers la Prefectură, cu viceliderul, el n-a participat personal, a delegat pe cineva”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Cătălin Drulă a anunţat că marţi va avea loc o întâlnire între conducerea Metrorex şi reprezentanţii angajaţilor.

Bucureştiul a fost vineri paralizat de greva de la Metrou. Peste 250.000 de călători au rămas dimineaţă fără transport, după ce sindicaliştii din Metrorex au decis să facă un protest spontan.