Cine sunt artiştii români din spatele fotografiei apărute în Washington Post la categoria “Cele mai bune imagini ale săptămânii”
Andreea Alexandru este fotoreporter Mediafax şi are o experienţă de 12 ani. Ea se poate mândri cu munca ei, deoarece fotografia cu pereţii pictaţi ai Şcolii Gimnaziale nr. 194 din Bucureşti a apărut în Washington Post la secţiunea „Cele mai bune imagini ale săptămânii”. Fotografia a fost aleasă de pe fluxul Associated Press (AP), furnizor de ştiri internaţionale, cu care Andreea are o colaborare de peste 10 ani. Nu este pentru prima dată când pozele ei sunt apreciate şi apar în presa străină. Chiar şi meme-uri celebre care îi ilustrează pe politicienii noştri, la care sigur ai râs şi tu măcar o dată, au fost realizate cu ajutorul fotografiilor ei.
Cel care i-a oferit ocazia să facă această poză a fost Radu Pandele. Artistul a muncit o vară întreagă pentru a îmbrăca pereţii şcolii cu întreg sistemul solar.
Andreea Alexandru, fotoreporter Mediafax: eu fac fotografii ca să înţeleg lumea exterioară şi să înţeleg cum funcţionează ceilalţi oameni de lângă mine.Muralul este foarte bine realizat şi balta aceea a ajutat perfect situaţia. Am făcut Arhitectură, am făcut Arte Plastice şi este o obsesie cu simetria. Mie imi place să fac fotografii de presă şi îmi place foarte mult să am oameni în cadru. Îmi plac emoţiile lor. Imi place să arăt cum funcţionează lumea.
Radu Pandele, artist: Am folosit vopsea lavabilă. Spray special pentru graffiti. Am lucrat doar eu împreună cu un asistent. Este o fotografie remarcabilă şi prima fotografie pe care o am cu desenul.