Prima pagină » Social » Două cadavre carbonizate, o maşină şi un motoscuter arse, găsite pe un câmp din judeţul Neamţ

Două cadavre carbonizate, o maşină şi un motoscuter arse, găsite pe un câmp din judeţul Neamţ

Două cadavre carbonizate au fost găsite, luni dimineaţă, pe un câmp din judeţul Neamţ, fiind descoperite şi o maşină şi un motoscutur arse, iar primele date ale anchetatorilor arată că ar fi fost vorba despre un accident rutier în urma căruia autovehiculele au luat foc.
11 apr. 2011, 09:13, Social

Cele două cadavre au fost descoperite lângă un drum comunal din zona localităţii Ion Creangă, fiind găsite şi o maşină şi un motoscuter arse în totalitate.

Primele date ale anchetatorilor arată că cele două autovehicule ar fi fost implicate într-un accident rutier, iar apoi au luat foc.

Victimele – doi bărbaţi – au fost preluate de medicii legişti.