Hossu: Au fost făcute corecţii substanţiale la Justiţie
Liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a spus, vineri, că au fost făcute corecţii substanţiale la Justiţie, au fost reduşi coeficienţii pentru funcţiile de conducere, dar nu în mod semnificativ, dar au fost operate creşteri substanţiale pentru magistraţii aflaţi mai jos pe grila de salarizare.
Hossu: Au fost făcute corecţii substanţiale la Justiţie (În imagine, Palatul Justiţiei: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
Hossu a declarat, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că aceste corecţii la Justiţie au fost făcute pentru a echilibra diferenţa între funcţiile de conducere şi cele de execuţie.
De asemenea, preşedintele "Cartel Alfa" a spus că au fost reduşi coeficienţii şi în cazul demnitarilor - premierul, preşedinţii Camerei Deputaţilor, Senatului, Curţii de Conturi, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Consiliului Superior al Magistraturii - de la 11,8% la 11,6%.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, vineri, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că legea salarizării unitare este gata şi crede că va rezolva marea majoritate a problemelor ridicate în timpul negocierilor şi va aduce linişte în Justiţie, Sănătate, Educaţie şi Administraţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO