- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Hossu: Cartel Alfa are mandat să fuzioneze doar cu BNS, dar procesul va dura, suntem la tatonări
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că reprezentanţii organizaţiei pe care o conduce au mandat să negocieze doar fuziunea cu BNS, nu şi cu altă confederaţie, iar discuţiile sunt la început, fiind vorba despre un proces care va dura cel puţin un an.
Hossu: Cartel Alfa are mandat să fuzioneze doar cu BNS, dar procesul va dura, suntem la tatonări (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
El s-a referit astfel la declaraţia preşedintelui BNS, Dumitru Costin, într-un interviu pentru MEDIAFAX, potrivit căreia Blocul Naţional Sindical a invitat celelalte patru confederaţii sindicale să fuzioneze, primind acceptul din partea "Cartel Alfa" şi CNSLR Frăţia, unirea urmând să aibă loc posibil în toamna acestui an.
"Cei de la BNS, în ultimul lor consiliu, au decis că una dintre măsurile de reformă sindicală este şi realizarea de fuziuni între confederaţiile sindicale. În acest sens, au trimis către toate cele patru confederaţii o scrisoare prin care acestea erau invitate să îşi spună opinia fata de propunere", a explicat Hossu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
El a precizat că a răspuns pozitiv, "deoarece aceasta este o decizie mai veche, începută şi lăsată moartă mai demult".
"Am specificat că noi nu avem un mandat decât pentru a începe negocierea cu BNS, deci ideea unei fuziuni cu mai multe organizaţii noi nu o putem realiza", a adăugat Bogdan Hossu.
Liderul Cartel Alfa a explicat că o fuziune între confederaţiile sindicale trebuie să aibă ca scop realizarea unei organizaţii noi, care să fie "mai mare şi mai tare" decât oricare din asociaţiile componente.
"Trebuie reţinut, deşi mulţi se limitează numai la problema şefilor de confederaţie, că fuziunea nu înseamnă numai fuziunea conducerilor confederaţiilor sindicale, ci înseamnă că federaţiile, că uniunile judeţene, că sindicatele, că personalul şi că patrimoniul, cu bune şi rele, se vor uni, deci se acceptă, astfel, ca într-adevăr noua structură să fie mai eficientă şi mai bună, în folosul membrilor de sindicat. Este un proces de durată, de cel puţin un an de zile. Fuziunea realizată între Confederaţia Internaţională a Sindicatelor Libere şi Confederaţia Mondială a Muncii, din care s-a nascut Confederaţia Internaţională a Sindicatelor a durat patru ani de zile. Experienţa proprie arată că durează, deoarece trebuiesc să se găsească soluţii pentru toţi şi toate", a afirmat Hossu.
În opinia sa, o fuziune implică nu numai o putere mai mare, dar şi o creştere a eficienţei structurii. "Sau cam aşa ar trebui să fie", a comentat el.
"Avem experienţa fuziunii Cartel Alfa cu CS CERES, în 1993. Acum sunt doar tatonări, procesul efectiv, dacă se doreşte, durează", a spus liderul sindical.
În interviul acordat MEDIAFAX, liderul BNS Dumitru Costin a mai apreciat că, dacă structura sindicală nu este puternică, guvernele şi puterea o distrug, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani, în care au profitat de slăbiciunile sindicatelor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36