Hossu: Dacă se aplică reducerea naturală, în 2011 vor fi disponibilizaţi doar 5.000-10.000 de bugetari
Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, marţi, că potrivit acordului cu FMI în 2011 ar trebui disponibilizaţi 20.000 de bugetari, dar dacă s-ar aplica reducerea naturală din sistem, care înseamnă 10.000-15.000 de oameni, disponibilizarea efectivă ar fi mult mai mică.

Hossu: Dacă se aplică reducerea naturală, în 2011 vor fi disponibilizaţi doar 5.000-10.000 de bugetari (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Potrivit lui Hossu, pierderea naturală prin pensionare sau ieşire din sistem duce la o reducere de cel puţin 10.000-15.000 de bugetari, având in vedere că în acordul cu FMI România s-a angajat să disponibilizeze 20.000 de bugetari în 2011.
"Nu ştiu dacă Guvernul nu are în vedere să disponibizeze mai mulţi", a subliniat Hossu.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţeanu, a declarat, marţi, după şedinţa de Guvern, că reducerile de personal vor fi efectuate, anul viitor, în structuri care necesită cheltuieli foarte mari şi nejustificate de funcţionare, programul de restructurare a instituţiilor subordonate ministerelor Administraţiei şi Finanţelor urmând să continue şi în 2011.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

