- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Hossu: Este posibil ca PDL să cedeze Ministerul Muncii la UNPR sau UDMR
Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că este posibil ca PDL să cedeze Ministerul Muncii unuia dintre celelalte două partide de guvernare UNPR sau UDMR pentru "a-şi rezolva unele chestiuni".
Hossu: Este posibil ca PDL să cedeze Ministerul Muncii la UNPR sau UDMR (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Liderul "Cartel Alfa" a spus că, în opinia sa, este posibil ca noul ministru al Muncii să fie numit de la UNPR sau UDMR pentru ca PDL să-şi rezolve unele probleme pe care le are la guvernare.
În caz contrar, dacă noul ministru va fi tot un membru PDL, acesta va fi supus tot lui Traian Băsescu, iar lucrurile începute de Ioan Botiş vor fi continuate în defavoarea salariaţilor din România, a mai precizat Hossu.
Botiş a demisonat, miercuri dimineaţa, din funcţie, spunând că demisia sa este una de onoare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Ioan Botiş este verificat de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care urmează să stabilească dacă demnitarul se află într-un conflict de interese, având în vedere că soţia acestuia este consilier pe proiectul "Şansa la demnitate", finanţat de UE şi Guvern.
Şi Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) s-a autosesizat după articolele din media legate de un posibil conflict de interese în care s-ar afla ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, şi a început o anchetă, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea instituţiei.
AMPOSDRU a precizat, marţi, într-un comunicat, că proiectul "Şansa la demnitate", implementat de Asociaţia Parteneriat Euroactiv Bistriţa şi în care este consilier soţia ministrului Muncii Ioan Botiş, are o valoare de 2.130.890 de lei şi că nu a fost depusă nicio cerere de rambursare. Proiectul a fost aprobat spre finanţare la 1 octombrie 2010, iar contractul de finanţare a fost semnat la 27 octombrie 2010.
Conform acordului de delegare, proiectul se află în monitorizare la organismul intermediar regional POSDRU Nord-Vest şi a primit prefinanţare la 29 noiembrie 2010.
"Pentru acest proiect nu a fost depusă nicio cerere de rambursare", potrivit AMPOSDRU.
Ioan Botiş, a declarat, marţi, că soţia sa se va retrage din funcţia de consilier în proiectul derulat de Asociaţia EuroActiv din Bistriţa Năsăud şi că niciunul dintre ei nu a avut vreodată calitatea de fondator sau de membru al asociaţiei.
Botiş a spus că a sprijinit înfiinţarea asociaţiei încă de la început, de pe vremea când lucra la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa şi că îi cunoaşte pe toţi membrii asociaţiei. "Sper că până în Paşti se vor muta în sediul lor social", a spus ministrul.
Potrivit acestuia, asociaţia avea din 3 septembrie 2007 sediul social pe strada Ecaterina Teodorescu, iar din 11 ianuarie 2011 sediul social s-a mutat în strada Industriei nr. 4A i, practic, beneficiază pentru o perioadă determinată de locaţia din Mobil Construct.
Acesta a reluat afirmaţia că "în mod clar" dacă ANI constată un conflict de interese în cazul său, va demisiona "în următorul moment".
Ministrul a susţinut însă că finanţarea în acest proiect care a primit finanţare la sfârşitul lunii octombrie 2010, a urmat calea legală, neexistând o influenţă directă din partea sa. "Nu am atribuţii directe în acest sens, un conflict de interese din punct de vedere juridic nu există pentru că nu am calitatea de membru".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO