Hossu: Unii încearcă denigrarea mişcării sindicale, vor să demonstreze că e o adunătură de huligani
Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, consideră că se încearcă o denigrare a mişcării sindicale prin manifestări violente şi că unii vor să demonstreze că mişcarea sindicală este "o adunătură de huligani".
Hossu: Unii încearcă denigrarea mişcării sindicale, vor să demonstreze că e o adunătură de huligani (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
Liderii confederaţiilor sindicale au fost invitaţi miercuri după-amiază la discuţii la Ministerul Finanţelor, la care participă şi ministrul Muncii, Ioan Botiş.
Bogdan Hossu a spus, la intrarea în sediul instituţiei, că întâlnirea de miercuri după-amiază cu ministrul Finanţelor şi cu cel al Muncii este un semnal pozitiv în încercarea de rezolvare a revendicărilor sindicaliştilor.
Întrebat despre incidentul din Piaţa Victoriei de la mitingul CNSLR Frăţia, Hossu a spus că acesta a fost un strigăt de disperare al cetăţenilor care au avut curaj.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
"Este o mulţime greu de controlat iar jandarmii au dat cu gaze lacrimogene, ceea ce a agitat şi mai mult spiritele şi lucrurile au degenerat. În România s-ar părea că violenţa poate rezolva problemele. Sperăm ca semnalul sindicaliştilor să fie corect perceput", a adăugat Hossu.
Liderul "Cartel Alfa" le-a transmis membrilor săi care vor protesta joi şi vineri în Piaţa Victoriei să fie calmi, "să nu răspundă la violenţă cu violenţă".
Sindicaliştii CNSLR Frăţia au protestat, miercuri, în Piaţa Revoluţiei, apoi, după un marş spre sediul Guvernului, au participat la un miting în Piaţa Victoriei.
În timpul protestului din Piaţa Victoriei, unii manifestanţi au încercat să forţeze barajul de protecţie pentru a ajunge la Guvern şi au aruncat cu sticle de plastic şi cu ouă spre sediul Executivului.
Protestele organizate de confederaţii în această săptămână au loc în absenţa premierului Emil Boc, care de miercuri până vineri participă la reuniunea plenară la nivel înalt a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, organizată la New York.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO