Hotelul a reuşit să atragă oaspeţi din întreaga lume: oameni de afaceri, turişti şi personalităţi din diverse domenii, remarcându-se ca o destinaţie perfectă pentru evenimente, atât private cât şi corporate.
„Fideli sloganului ANA Hotels „Calitatea este viitorul nostru”, în toţi aceşti ani am continuat să îmbunătăţim calitatea serviciilor noastre, pentru a oferi oaspeţilor hotelului perfecţiunea confortului. În prezent, Crowne Plaza Bucharest este o locaţie pe cât de elegantă, pe atât de prietenoasă cu mediul.
Suntem încântaţi să anunţăm cu această ocazie finalizarea cu succes a proiectului de instalare a unui set de panouri fotovoltaice care generează 300 KWP instalaţi. Acest proiect reprezintă primul nostru pas în direcţia asigurării unei surse de energie „verde”, care să satisfacă integral necesităţile hotelului nostru.” a declarat George Copos, proprietarul ANA Hotels.
Crowne Plaza Bucharest este operat, în baza unui contract de franciză, de către prestigiosul lanţ hotelier internaţional InterContinental Hotels Group devenind, acum 25 ani, una dintre primele locaţii din ţară care operau sub un brand internaţional. „Această aniversare reprezintă o ocazie pentru a le mulţumi oaspeţilor noştri pentru încredere şi loialitate. Suntem mândri de reputaţia noastră şi vom continua să oferim experienţe rafinate şi în următorii ani.
Hotelul acordă o atenţie deosebită clienţilor care l-au consacrat pe piaţa destinaţiilor preferate pentru organizarea de congrese, conferinţe şi evenimente în săli, pe terase sau în grădina hotelului. Echipa Crowne Plaza Bucharest îşi reafirmă angajamentul de a continua să dezvolte şi să adopte soluţii sustenabile în domeniul protejării mediului.” a declarat Dan Volentir, Director General Crowne Plaza Bucharest.
Cu aceeaşi ocazie, s-a redeschis terasa Pine Garden Café, un loc ideal pentru evenimente sau pentru a petrece momente plăcute alături de familie şi prieteni, degustând dintr-o gamă variată de băuturi şi de preparate culinare savuroase, inspirate din bucătăria mediteraneană. Ceea ce face terasa Pine Garden Café atât de specială este amplasarea sa într-un parc pitoresc, de 7.000 mp, care te face să te simţi ca în
vacanţă, departe de agitaţia oraşului.
Pentru mai multe informaţii despre Crowne Plaza Bucharest şi serviciile sale, vă rugăm să accesaţi
www.crowneplaza.ro sau ne puteţi urmări pe LinkedIn, Facebook şi Instagram.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.