Focarul de la centrul rezidenţial din subordinea DGASPC din Târgu-Jiu se extinde în rândul copiilor.
„În urma testărilor efectuate în cadrul anchetei epidemiologice demarate de către Direcţia de Sănătate Publică Gorj la nivelul centrului rezidenţial subordonat DGASPC Gorj, unde au fost confirmate cinci cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul personalului, s-au confirmat cazuri pozitive şi în rândul beneficiarilor. DSP Gorj ne-a transmis, în această după-amiază, şi ultimele rezultate la cei 36 de copii testaţi, astfel că, pe lângă rezultatele pozitive ale celor trei copii, confirmate de dimineaţă, ne-au mai fost comunicate încă cinci rezultate pozitive, totalul copiilor infectaţi ajungând la opt. Toţi copiii sunt asimptomatici. Ei vor fi internaţi la Spitalul COVID, secţia Pediatrie”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.
Starea de sănătate a celor 13 persoane, copii şi adulţi, este bună, potrivit medicilor. Niciunul dintre pacienţi nu prezintă simptome specifice noului coronavirus.
Cei opt copii diagnosticaţi cu COVID-19 au vârste cuprinse între patru luni şi 20 de ani.