- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.10.2011, 14:15)
- Ovidiu Vanghele ,
Huidu nu avea interdicţie să şofeze. Realizatorul avea o scrisoare medicală în care i se recomanda să-şi reia toate activităţile anterioare accidentului de schi
Şerban Huidu nu avea vreo interdicţie de a conduce de la medicii care l-au tratat în urma accidentului de schi de iarna trecută, susţine avocatul său, Ion Mînjină, care afirmă chiar că Huidu este în posesia unei scrisori medicale prin care i se recomandă să-şi reia toate activităţile anterioare.
Urmărește
4233 afișări
Huidu nu avea interdicţie să şofeze. Realizatorul avea o scrisoare medicală în care i se recomanda să-şi reia toate activităţile anterioare accidentului de schi
"Nu există niciun fel de interdicţie de a conduce pentru domnul Huidu. Vă garantez acest lucru", a declarat avocatul Mînjină, miercuri, pentru MEDIAFAX.
Avocatul a precizat chiar că Şerban Huidu "este în posesia unei scrisori medicale" prin care, după accidentul de schi de iarna trecută din Austria, la finalul tratamentului şi perioadei de supraveghere, i se recomandă să-şi reia toate activităţile anterioare, "implicit pe aceea de a conduce".
"Nu vă pot spune dacă documentul este eliberat de medicii de la clinica de la Viena sau de echipa medicală română care l-a supravegheat la revenirea în ţară. Nu am văzut încă personal acest document, doar mi s-a spus că el există. Oricum noi îl vom depune la dosarul cauzei", a declarat Mînjină.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Acesta a ţinut să dezmintă mai multe informaţii vehiculate recent în media. Astfel, avocatul a precizat că, din câte a vorbit cu Şerban Huidu, "nici vorbă" ca atenţia să-i fi fost distrasă de copiii aflaţi pe bancheta din spate a maşinii.
Despre frecvenţa cu care Huidu conducea după accidentul de la schi avocatul a preferat să nu vorbească, nefiind informat în legătură cu acest aspect, şi el intens dezbătut de presa ultimelor zile.
"Clientul meu şi familia sa sunt bine din punct de vedere medical. Sigur, emoţinal, domnul Huidu este foarte afectat", a spus avocatul.
Potrivit acestuia, una dintre familiile celor trei victime ale accidentului provocat de vedeta de televiziune a primit deja un ajutor financiar din partea familiei Huidu, celelalte refuzând orice discuţie până la încheierea ceremoniilor de înmormântare. "Suntem alături de domniile lor şi îi vom ajuta cum vom putea", a mai spus avocatul Mînjină.
Şerban Huidu, implicat, duminică, într-un accident rutier în care şi-au pierdut viaţa trei persoane, s-a retras la ţară, împreună cu un psiholog, potrivit ediţiei de marţi seară a jurnalului de ştiri "Focus" de la Prima TV.
După ce, luni seară, Prima TV a transmis un mesaj trimis de Şerban Huidu, în care realizatorul TV spunea că regretă enorm cele întâmplate şi că va ajuta cât poate familiile victimelor, în ediţia de marţi seară a jurnalului de ştiri "Focus", postul de televiziune a transmis telespectatorilor că Şerban Huidu s-a retras la ţară, împreună cu un psiholog.
"Regret enorm! Dacă aş putea da timpul înapoi... Am contactat familiile lor. Le vom ajuta cât putem. Din păcate, nu pot aduce înapoi ce au pierdut...", spunea Şerban Huidu în mesajul său.
După ce a fost contactat de familia lui Şerban Huidu, luni seară, la morga spitalului judeţean Braşov a ajuns şi vărul Magdei Drăghici, femeia care a decedat în accidentul de duminică. "Nu consider nici că este o personalitate, nici că trebuie să i se facă dreptate, nici că trebuie luat în braţe de poliţie", a spus vărul Magdei Drăghici, citat de Prima TV, precizând că Şerban Huidu şi toţi cei care fac ca el ar trebui să primească "cele mai mari pedepse".
Parchetul Judecătoriei Braşov a început, marţi, urmărirea penală faţă de realizatorul Şerban Huidu, pentru uciderea din culpă a trei persoane.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump