„Pentru şoferii care nu au avut daune în 2009, tariful poliţei RCA va fi redus cu 10% comparativ cu cel notificat Comisiei. Acest bonus poate ajunge la 50% dacă în şapte ani un şofer nu a avut daune pe RCA. În schimb, dacă a avut o daună în 2009, tariful RCA va creşte cu 45% şi poate ajunge la 200% dacă a fost implicat în două accidente”, a spus Toncescu.
Ea adăugat că datele statistice arată că doar 10% din şoferii care încheie poliţe RCA sunt implicaţi în accidente auto.
„Sistemul bonus-malus îi va avantaja pe cei 90% care sunt disciplinaţi în trafic şi conduc preventiv, evitând astfel implicarea în accidente auto”, a spus preşedintele CSA.
Sistemul bonus-malus se va aplica pentru orice asigurat sau utilizator persoană fizică şi va consta practic în reducerea primei de asigurare sau în majorarea acesteia, după caz, în funcţie de istoricul de daunalitate pe care acesta îl înregistrează într-o anumită perioadă de referinţă.
Prin intermediul acestui sistem, prima de asigurare poate fi redusă (bonus) dacă în anul anterior clientul nu a avut daune, sau poate fi marită (malus) dacă asiguratul are daune.
În 2008, subscrierile din poliţe RCA pentru persoane fizice au însumat 795,2 milioane de lei.