Ialomiţa: Interdicţie de a părăsi ţara pentru poliţiştii de frontieră reţinuţi pentru luare de mită
Magistraţii Tribunalului Ialomiţa au respins, vineri, propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile a celor trei poliţişti de frontieră acuzaţi de luare de mită, transmite corespondetul MEDIAFAX.
Astfel, cei trei au primit interdicţia de a părăsi ţara.
Decizia instanţei nu este definitivă, procurorii Parchetului Tribunalului Ialomiţa înaintând deja recurs la decizia magistraţilor. Recursul se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.
Poliţiştii de frontieră din judeţul Ialomiţa, de la Sectorul Poliţiei de Frontieră (SPF) Hârşova, au fost reţinuţi, joi, pentru luare de mită, după ce i-au cerut unui pescar 1.200 de lei pentru a nu-l amenda.
În 16 februarie, ofiţerii DGA Ialomiţa au fost sesizaţi că, în septembrie 2010, în timp ce mergea la pescuit cu alţi doi prieteni, un bărbat din Slobozia a fost oprit în trafic de poliţişti de frontieră, care au văzut în maşina lui plase de monofilament, deţinute ilegal. Pentru a nu-i întocmi dosar penal, poliţiştii i-au cerut bărbatului 1.200 de lei, bani pe care i-au şi primit.