Ialomiţianu: Listele cu stimulente nu sunt finalizate pentru că cei din teritoriu au cerut lămuriri

Listele cu personalul din Ministerul Finanţelor şi instituţiile subordonate nu au fost finalizate, pentru că direcţiile teritoriale au cerut lămuriri suplimentare, a declarat luni ministrul de resort, Gheorghe Ialomiţianu, arătând că valoarea stimulentelor va depinde de fondurile constituite.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Ialomiţianu: Listele cu stimulente nu sunt finalizate pentru că cei din teritoriu au cerut lămuriri

Ialomiţianu: Listele cu stimulente nu sunt finalizate pentru că cei din teritoriu au cerut lămuriri (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Unele liste nu sunt finalizate pentru că cei din teritoriu au cerut lămuriri. Vom avea o repartizare pe bază de performanţă (...) Nu am primit listele din toate judeţele. Noi am repartizat un coeficient şi, în funcţie de fondurile constituite, se vor acorda stimulente doar pe baze de performanţă", a afirmat Ialomiţianu, întrebat care sunt judeţele cu cele mai mari fonduri pentru stimulente.

Ministrul Finanţelor Publice declarase anterior că are informaţii privind intenţia unor directori din teritoriu, dar şi din aparatul central, de a se propune pentru primele poziţii la stimulente.

"Am informaţii, am informaţii că sunt directori şi din minister şi din teritoriu care s-au trecut în fruntea listelor cu fondul de salarii pentru stimulente la valoare cea mai mare şi le atrag atenţia. Comisia va verifica. Pentru că directorii nu trebuie sa fie beneficarii acestor stimulente, pentru că nu au rezultate. Mulţi dintre ei nu au rezultate", a spus Ialomiţianu.

La rândul său, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, a arătat că le-a cerut comisarilor şefi din Garda Financiară să nu acorde stimulente acelor comisari care în lunile vizate nu au făcut altceva decât "să dea amenzi unor societăţi comerciale".

"Legea prevede azi posibilitatea acordării unor stimulente de până la trei salarii. Nu voi acorda sume mai mari de 1,5 salarii de bază pe salariat. Cel mai performant trebuie să ia 1,5 salarii, iar cel mai slab zero", a spus Blejnar.

Preşedintele ANAF a explicat că după întocmirea listelor de către directorii din teritoriu şi reprezentanţii sindicatelor acestea vor fi centralizate la nivelul Ministerului Finanţelor, pentru o ultimă analiză, care să elimine abuzurile.

Liderii celor două sindicate ale angajaţilor din Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Vasile Marica şi Sebastian Oprescu, reprezentând Alianţa "Sed Lex" şi Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, au început luni o dispută pe reprezentativitate şi pe rezultatul negocierilor privind acordarea stimulentelor.

De altfel, Liderul Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, anunţa, sâmbătă, că nu participă la întâlnirea de la Ministerul de Finanţe, întrucât vineri seară şi-a depus mandatul de lider de sindicat, pe motiv că negocierile de la Ministerul Finanţelor sunt blocate, iar el, în aceste condiţii, nu a reuşit să ducă greva angajaţilor la bun sfârşit şi să le obţină acordarea stimulentelor.

Marica îl acuza pe ministrul Gheorghe Ialomiţianu că nu îşi mai recunoaşte promisiunile făcute angajaţilor care au protestat timp de două zile la Ministerul Finanţelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici