- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iarna aceasta nu va fi una atipică, precum cea precedentă, iar anul viitor va fi normal
Vremea va fi normală pentru iarnă în întreaga ţară, astfel că România nu va mai avea şi în acest an un sezon rece atipic, precum cel precedent, iar anul viitor va fi, în principiu, un an normal din punct de vedere al precipitaţiilor şi fenomenelor meteo, a declarat, marţi, Ion Sandu, şeful ANM.
Iarna aceasta nu va fi una atipică, precum cea precedentă, iar anul viitor va fi normal
Sandu a prezentat, marţi, o prognoză a vremii pe următorul an elaborată de meteorologii de la Administraţia Naţională de Meteorlogie (ANM).
"Vreme normală nu înseamnă că, de exemplu, este exclus ca în lunile ianuarie şi februarie să avem perioade de câteva zile cu viscol şi temperaturi de -20 de grade Celsius. Aceste fenomene sunt normale pentru iarna în zonele geografice precum cea în care este situată ţara noastră", a declarat Sandu.
Referindu-se la precipitaţii, şeful ANM a precizat că şi ele vor fi, anul viitor, în parametri normali pentru tipul de climă al României.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
NEWS ALERT Israelul a aprobat acordul de încetare a focului în Liban
-
Călin Georgescu a intrat LIVE cu soţia şi a spus că astăzi se duce o luptă a "Arhanghelului Mihail cu Satana" în momentul în care vorbea de adversarii politici
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
"În lunile aprilie-mai, cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de norme, dar nu sub normele climatologice. Acest fapt, coroborat cu temperaturile ridicate ce ar putea duce la topirea bruscă a zăpezii, există un risc de inundaţii pe râurile mici pe care îl analizăm deja pentru a-l putea gestiona cât mai bine. Dar, dacă la începutul iernii trecute am putut spune că va fi un an secetos, acum putem spune că vom avea un an normal din punct de vedere al temperaturilor şi precipitaţiilor", a conchis Ion Sandu.
La finalul declaraţiei sale, Sandu a punctat faptul că, spre deosebire de anul 2007, în 2008 "românii nu vor mai avea perioade lungi de vreme extremă, dar pentru perioade scurte s-ar putea să apară fenomene cu intensitate extremă".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO