Iaşi: Alegerile pentru Primăria Voineşti vor avea loc în 16 noiembrie
Alegerile parţiale în comuna ieşeană Voineşti, unde fostul primar a murit chiar în ziua celui de-al doilea tur de scrutin, vor avea loc în 16 noiembrie, a declarat, joi, prefectul judeţului Iaşi, Marius Bodea, decizia fiind luată de Guvern.
Iaşi: Alegerile pentru Primăria Voineşti vor avea loc în 16 noiembrie (Imagine: Mediafax Foto)
"Miercuri s-a dat o Hotărâre de Guvern pentru desfăşurarea în 16 noiembrie a alegerilor de la Voineşti. Singura greutate pentru luna noiembrie este că în această perioadă se desfăşoară două procese distincte, iar infrastructura şi logistica pentru organizarea alegerilor trebuie gestionate corespunzător. Este nevoie urgentă să fie desemnat un nou primar la Voineşti", a declarat Marius Bodea.
În cazul în care va exista un al doilea tur de scrutin pentru Primăria Voineşti, acesta se va suprapune cu alegerile parlamentare, programate pentru 30 noiembrie.
Până în prezent, şi-au manifestat intenţia de a candida pentru Primăria Voineşti, Iustinian Ivaşcu (PSD), fiul fostului primar al comunei, mort în dimineaţa zilei celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale din 1 iunie, Gheorghe Dobreanu (PNL) şi Mihai Lungu (PDL).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Decizia organizării unor noi alegeri pentru Primăria Voineşti a fost luată după ce, luna trecută, Înalta Curte de Casaţie a respins recursul formulat de PNL împotriva hotărârii Curţii de Apel Iaşi, care anulase hotărârea Biroului Electoral Central prin care liberalul Gheorghe Dobreanu a fost validat ca primar, deşi pierduse alegerile.
Imediat după alegerile locale din luna iunie, localnicii din Voineşti au organizat mai multe proteste în centrul comunei, cerând organizarea unui nou scrutin pentru primăria din localitate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO