Iaşi:Cel mai mare miting aviatic organizat vreodată în Moldova

Peste 50 de aparate de zbor militare şi civile au participat, sâmbătă, la un miting aviatic la Iaşi, cel mai important eveniment de acest fel organizat în zona Moldovei.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Iaşi:Cel mai mare miting aviatic organizat vreodată în Moldova

Iaşi:Cel mai mare miting aviatic organizat vreodată în Moldova

Cei peste 8.000 de ieşeni prezenţi la aeroport s-au bucurat de un spectacol unic: acrobaţii, simulări de lupte aeriene, salturi cu paraşuta. La miting au participat şase avioane militare MIG 21, trei elicoptere IAR 330 Puma, şi mai multe tipuri de avioane IAR civile şi militare.

"Este cel mai mare miting aviatic organizat la noi. Mai mult de atât nu se putea, având în vedere dotările actuale de la Aeroport, îndeosebi pista cu o lungime de doar 1.800 de metri. De altfel, MIG-urile vin de la Bacău şi se întoarc tot acolo, pentru că nu pot ateriza aici", a declarat presei Mitică Rebegea, comandantul Aeroportului Iaşi.

Cu prilejul mitingului aviatic, ieşenii amatori de senzaţii tari au putut survola oraşul şi împrejurimile la bordul unor avioane mici, la un tarif de 100 lei/călătoria.

(Serviciul FOTO al Agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici