- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iaşi: Cele şase persoane implicate în afacerile ilegale cu terenuri şi imobile, arestate preventiv
Cele şase persoane implicate în afacerile ilegale cu terenuri şi imobile din municipiu, între care şi doi angajaţi ai Oficiului de Cadastru din Iaşi, au fost arestate preventiv, pentru 29 de zile, în baza unor mandate emise pe numele lor de către judecătorii Tribunalului Iaşi.
Iaşi: Cele şase persoane implicate în afacerile ilegale cu terenuri şi imobile, arestate preventiv (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)
Şapte persoane au fost aduse, sâmbătă, la Tribunalul Iaşi, în cazul cărora procurorii DIICOT au solicitat emiterea mandatelor de arestare pentru 29 de zile, audierile acestora, dar şi pledoariile avocaţilor, durând până la miezul nopţii.
Şase dintre acestea, Ioan Constantin Mihu, Mihai Mitrică, Emanuel Osoianu, Mihaela Volosciuc, Cosmin Radu şi Ovidiu Pleşescu, au fost arestate pentru 29 de zile, ultimii doi fiind angajaţi ai Oficiului de Cadastru Iaşi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Călin Georgescu și soția sa, Cristela Georgescu, s-au adresat criticilor: „Nu putem să stăm în genunchi decât în fața lui Dumnezeu”
-
NEWS ALERT Israelul a aprobat acordul de încetare a focului în Liban
-
Călin Georgescu a intrat LIVE cu soţia şi a spus că astăzi se duce o luptă a "Arhanghelului Mihail cu Satana" în momentul în care vorbea de adversarii politici
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
În cazul unui alt angajat al Oficiului de Cadastru, Ciprian Maftei, instanţa a decis că nu se impune măsura arestării preventive, acesta urmând a fi cercetat în stare de libertate, având însă interdicţia de părăsire a localităţii.
Avocaţii celor şase persoane care au primit mandate de arestare au declarat că vor face recurs la decizia judecătorilor Tribunalului Iaşi.
Ancheta în cazul afacerilor ilegale cu terenuri şi imobile din municipiu a fost declanşată în urmă cu câteva luni, după ce unui ieşean i s-a propus să cumpere un teren în oraş, acesta constatând, după ce s-a deplasat la amplasamentul respectiv, că de fapt, terenul era al lui.
Bărbatul a depus o reclamaţie la Oficiul de Cadastru din Iaşi, care a declanşat o anchetă internă. În urma acesteia, doi angajaţi ai Oficiului Ovidiu Pleşescu şi Cosmin Radu au fost sancţionaţi, prin tăierea a zece la sută din salariu, iar conducerea instituţiei a sesizat organele abilitate pentru a fi demarate cercetări.
O grefieră, trei angajaţi ai Oficiului ieşean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi alte 17 persoane sunt cercetate în legătură cu afacerile imobiliare din Iaşi, prejudiciul fiind considerat de către DIICOT drept unul considerabil, având în vedere suprafaţa mare şi amplasamentele terenurilor.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au destructurat un grup infracţional infracţional organizat, constituit din 21 de persoane, din care trei angajaţi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, informa DIICOT.
Potrivit sursei citate, membrii grupării identificau terenuri situate în zone centrale ale municipiului Iaşi, proprietatea Cosiliului Local Iaşi, neocupate şi fără intabulare, şi falsificau actele de provenienţă ale acestora (contracte de vânzare-cumpărare autentificate la fostul Notariat de Stat, certificate de moştenitor, hotărâri judecătoreşti).
Folosind aceste documente falsificate, inculpaţii cumpărau aparent legal terenurile, prin întocmirea de contracte de vânzare-cumpărare simulate, imobilele fiind astfel introduse în circuitul civil şi revândute unor cumpărători de bună-credinţă.
O parte din învinuiţi se ocupau de întocmirea documentaţiei cadastrale, ce conţinea date neconforme realităţii şi de certificarea datelor înscrise în documentaţie, iar învinuiţii angajaţi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi efectuau operaţiunile de intabulare, deşi terenurile nu erau identificate cu numere topografice ori se aflau pe alte amplasamente ori pentru acestea nu existau documentele originale de provenienţă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO