Iaşi: Copil, la spital după ce s-a electrocutat în timp ce făcea fotografii de pe un vagon de marfă

Un băiat de 12 ani din Iaşi a ajuns, luni după-amiază, în stare critică la spital, după ce s-a electrocutat în timp ce încerca să facă fotografii de pe un vagon de marfă garat pe o linie secundară, copilul atingând cu capul firele de înaltă tensiune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
7 afișări

Băiatul se afla luni, împreună cu mai mulţi prieteni, în zona Manta Roşie, iar la un moment dat s-a urcat pe un vagon de marfă garat pe o linie secundară, pentru a face câteva fotografii.

El a atins cu capul firele de înaltă tensiune şi s-a electrocutat, fiind transportat imediat la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi cu arsuri pe 50 la sută din suprafaţa corpului.

Un martor al incidentelui a declarat că prietenii băiatului au fugit imediat din zonă, speriaţi de cele întâmplate.

"Copilul are arsuri grave pe aproximativ 50 la sută din suprafaţa corpului. Totodată, în cădere, a suferit şi un traumatism cranio-cerebral. Starea sa este foarte gravă, deşi momentan este conştient şi stabil hemodinamic. Prognosticul este însă rezervat", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, medicul Cătălina Ionescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici