Iaşi: Copilul care, în 2009, şi-a ucis mama cu lovituri de ciocan ar putea fi reintegrat în familie

Adolescentul de 14 ani din Iaşi acuzat că, în iulie 2009, şi-a ucis mama cu mai multe lovituri de ciocan şi tatăl acestuia sunt supuşi mai multor expertize psihiatrice, în urma cărora autorităţile vor stabili dacă minorul poate fi reintegrat în familie, fără riscul comiterii unei noi fapte.

Urmărește
106 afișări

Medicul Călin Scripcaru, managerul Spitalului Socola din Iaşi, unde se află internat adolescentul, a declarat, sâmbătă, presei că atât Teodosian Gherman, copilul care şi-a ucis mama, cât şi tatăl acestuia sunt supuşi unor expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă băiatul se poate întoarce în familie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Membrii comisiei de expertiză au avut deja discuţii cu cei doi în cursul acestei săptămâni, însă decizia finală va fi luată în urma unei noi întâlniri programate săptămâna viitoare.

"E o problemă delicată să spui dacă ar putea sau nu să comită o nouă faptă. Îţi asumi un risc, aşa că soluţia finală va fi dată după o nouă întâlnire atât cu băiatul, cât şi cu tatăl acestuia", a afirmat medicul Călin Scripcaru.

El a precizat că băiatul va rămâne internat în Spitalul Socola, până în momentul în care comisia de expertiză va lua o decizie.

Ulterior, băiatul se va întoarce în Centrul pentru copii delicvenţi din localitatea Târgu Frumos, instanţa urmând să se pronunţe în procesul intentat de tatăl copilului, care solicită reintegrarea lui în familie.

În 12 iulie 2009, Teodosian Gherman, elev în clasa a VII-a la un liceu de elită din Iaşi, şi-a omorât mama cu mai multe lovituri de ciocan, în timp ce aceasta se afla la calculator.

În faţa procurorilor, băiatul şi-a recunoscut fapta, dar a spus că nu poate explica de ce a comis acel gest, recunoscând că avusese o controversă cu mama sa, întrucât nu l-a lăsat să plece de acasă.

Mama băiatului era profesoară de geografie la un liceu din Iaşi, iar tatăl lucrează la un spital din municipiu. Copilul are discernământ, însă nu poate răspunde în faţa legii, pentru că în momentul comiterii faptei avea mai puţin de 14 ani.

După comiterea crimei, Teodosian Gherman a fost internat la Spitalul Socola din Iaşi, fiind apoi transferat la Centrul pentru copiii delicvenţi de la Târgu Frumos.

Anul trecut, băiatul a fost reinternat pentru câteva săptămâni la Spitalul Socola, în urma unei dispute verbale violente cu un angajat a centrului de la Târgu Frumos.

Surse din cadrul centrului au declarat că Teodosian Gherman ar fi vrut sa-l bată pe angajatul respectiv, fiind calmat de alţi salariaţi, care au chemat Poliţia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici