Iaşi: Doi copii au murit intoxicaţi cu fum după ce salteaua din locuinţă a luat foc de la chibrituri
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi, Alexandru Chelaru, cei doi copii au fost lăsaţi singuri în casă de către părinţi, iar la un moment dat unul dintre aceştia a aprins mai multe chibrituri, salteaua din încăpere luând foc.
Aceasta a ars mocnit degajând o cantitate mare de fum.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje SMURD, medicii încercând resuscitarea micuţilor. În final, a fost declarat decesul celor doi copii.
„Minorii s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Se fac cercetări în cazul celor două decese suspecte. Trupurile copiilor au fost duse la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, a declarat Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei ieşene.
Surse din rândul anchetatorilor susţin că cei doi fraţi erau ţinuţi într-o încăpere neîncălzită, în condiţii insalubre.
Aceleaşi surse au precizat că mama celor doi micuţi are probleme psihice.
Reprezentanţii Poliţiei ieşene susţin că ancheta va viza şi o eventuală vinovăţie a părinţilor în acest caz.