Iaşi: Malul râului Bahlui şi o porţiune dintr-un bulevard s-au surpat în timpul unor lucrări

Publicat: 23 02. 2011, 15:33
Actualizat: 06 11. 2012, 13:39

O porţiune din bulevardul Dimitrie Mangeron, precum şi malul râului Bahlui din zona respectivă s-au prăbuşit marţi la prânz, incidentul petrecându-se în timpul unor lucrări de reabilitare a conductelor, operaţiune efectuată de angajaţii societăţii Apa-Vital din Iaşi.

În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită. Bulevardul este unul intens circulat, acesta legând facultăţile cu profil tehnic din Iaşi de centrul oraşului.

Conducerea Apa-Vital Iaşi, societate care face lucrări în zonă, susţine că, cel mai probabil, un canal colector vechi de câteva zeci de ani a cedat, sub greutatea utilajelor grele care au tranzitat bulevardul respectiv.

„Se lucrează în acea zonă. Canalul colector, care e unul foarte vechi, s-a surpat din cauza utilajelor grele. A fost afectată o parte din stradă, dar şi din malul râului”, a declarat Răzvan Manolache, purtătorul de cuvânt al societăţii Apa Vital din Iaşi.

Pista pentru biciclişti, inaugurată în urmă cu câteva luni, de pe bulevardul Dimitrie Mangeron, a fost de asemenea afectată.

Traficul rutier a fost închis, circulaţia urmând a fi reluată săptămâna viitoare, după finalizarea lucrărilor.