- Home
- Social
- IAŞI, (25.09.2023, 11:03)
- Cosmin Pirv
Iaşi: Poliţist condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită
Un inculpat, la data faptelor agent de poliţie în cadrul IPJ Iaşi, a fost condamnat, în primă instanţă, la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Urmărește
481 afișări
Potrivit unui comunicat al DGA, Tribunalul Iaşi, instanţă de fond, a dispus, vineri, condamnarea unui inculpat, agent de poliţie la momentul săvârşirii infracţiunii, la pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În 4 mai 2023, lucrătorii de la Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au organizat şi realizat acţiunea de prindere în flagrant a unui agent-şef adjunct de poliţie din cadrul IPJ Iaşi, Secţia 2 Poliţie Iaşi, după ce a primit de la un denunţător suma de 200 euro pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională la regimul rutier şi a nu-i suspenda permisul de conducere.
Iniţial, agentul a pretins de la denunţător o sumă de bani cuprinsă între 300 şi 500 de euro, în acelaşi scop, arată DGA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Denunţul a fost înregistrat ca urmare a unui apel la sistemul Call-center anticorupţie 0800.806.806.
Prin rechizitoriul din data de 19 iunie 2023, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
După constatarea infracţiunii flagrante, inculpatul a fost reţinut 24 de ore, ulterior fiind arestat la domiciliu, măsură care a fost menţinută până la data pronunţării condamnării de către instanţa de fond.
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe