Iaşi: Şase persoane, rănite într-un accident în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri

Şase persoane, între care doi copii, au fost rănite în urma unui accident produs, marţi dimineaţă, pe drumul european 583, în judeţul Iaşi, după ce un tir a lovit din spate un microbuz plin cu călători, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
8 afișări

Accidentul s-a petrecut în localitatea ieşeană Leţcani, un microbuz cu 15 călători fiind lovit din spate de un tir al cărui şofer nu a păstrat distanţa regulamentară.

"Şoferul tir-ului, un cetăţean din Republica Moldova, nu a păstrat distanţa regulamentară, lovind un microbuz, aflat în faţa sa. Toate cele şase persoane rănite sunt din microbuzul care făcea curse pe traseul Leţcani-Iaşi", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi, subcomisarul Virginea Pralea.

În urma impactului au fost rănite şase persoane, patru adulţi şi doi copii.

Astfel, copiii au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, având contuzii uşoare. În starea cea mai gravă se află o femeie de 60 de ani, ea fiind internată la Spitalul "Sfântul Spiridon", cu fracturi costale şi alte traumatisme. Alţi trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani,, au fost internaţi la Spitalul "Sfântul Spiridon" din municipiu.

Poliţiştii ieşeni continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici