Iaşi: Un magistrat arestat pentru mită a dat în judecată Casa de Pensii, cerând mărirea pensiei

Judecătoarea Georgeta Buliga de la Curtea de Apel Iaşi, aflată în arest pentru luare de mită, a dat în judecată Casa Judeţeană de Pensii, cerând majorarea pensiei actuale, de 11.724 de lei, însă a pierdut procesul, astfel că pensia îi rămâne nemodificată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
22 afișări

Judecătoarea Georgeta Buliga a dat în judecată Casa Judeţeană de Pensii din Iaşi pe motiv că instituţia nu i-ar fi calculat corect pensia şi astfel ar fi primit o sumă mai mică decât i s-ar fi cuvenit.

Georgeta Buliga a cerut Tribunalului să oblige Casa Judeţeană de Pensii să emită o nouă decizie de pensionare, prin care să îi fie recunoscută ultima adeverinţă de venit, în care era înscrisă suma de 14.783 de lei. În plângerea înaintată instanţei, Buliga afirmă că pensia i-a fost stabilită în mod greşit, luându-se în calcul un alt venit, în cuantum de 13.173 de lei.

"În acest dosar, Tribunalul a respins acţiunea Georgetei Buliga împotriva deciziei referitoare la pensie", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Iaşi, Daniela Amancei.

Decizia de pensionare a judecătoarei Georgeta Buliga a fost emisă de Casa de Pensii din Iaşi în urmă cu trei ani, însă judecătoarea a refuzat să se pensioneze, continuându-şi activitatea.

După ce a fost arestată, în noiembrie 2010, Buliga a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să îi aprobe ieşirea la pensie, iar solicitarea i-a fost lucru acceptat de CSM.

Pensia judecătoarei Georgeta Buliga este de 11.724 de lei.

În luna noiembrie a anului trecut, judecătoarea Georgeta Buliga de la Curtea de Apel Iaşi a fost arestată după ce a pretins 4.000 de euro pentru-şi convinge colegele de complet să dea o soluţie favorabilă unui bărbat care era în proces de partaj cu fosta soţie.

Banii au fost pretinşi pentru ca bărbatul să obţină o soluţie favorabilă în procesul de partaj care viza, în principal, un apartament în municipiul Iaşi, un teren în judeţul Iaşi şi două autoturisme. Potrivit DNA, bărbatul i-a dat judecătoarei suma de 1.000 de euro pentru colega sa de complet, Buliga acceptând pentru ea suma de 3.000 de euro pentru "ajutorul" dat în obţinerea hotărârii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici