„Este o invenţie. Nu am nicio legătură cu acest dosar şi nu am avut niciodată. Au folosit numele meu pentru că am fost prezent la nişte concursuri de miss, pe care le-am prezentat sau la care am avut recital. Numele meu se vinde foarte bine în presă”, a declarat Enache pentru MEDIAFAX.
De asemenea, el a precizat că îl cunoaşte pe Robert Negoiţă, al cărui nume apare în dosar, şi că acesta îi e amic.
„Îl cunosc pe Robert Negoiţă şi pentru că mi-e amic m-a chemat ca artist la diferite chestii, ca artist, la concerte, recitaluri, miss”, a mai spus Enache.
„În afară de Robert Negoiţă şi Bănicioiu (Nicolae, n.r.), nu cunosc pe nimeni din acest dosar”, a mai spus cântăreţul.
Pe de altă parte, Enache a precizat că a primit o citaţie în acest caz.
„Mă duc să îmi iau bilet ca să plec mai repede din ţara noastră”, a spus Enache.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Ialomiţa i-au trimis în judecată pe Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan, Radu Ştefan Nicola şi pe Alexandru Gabriel Voicu, primii doi în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
DIICOT susţine că activitatea infracţională s-a desfăşurat sub paravanul a două agenţii de selecţie şi promovare a fotomodelelor, iar victimele erau plasate pe piaţa prostituţiei de lux din România, Italia şi Austria, în cluburi sau la locuinţele clienţilor, veniturile obţinute depăşind suma de 100.000 de euro.
În acest dosar apar numele mai multor persoane publice, printre care Robert Negoiţă, Nicu Bănicioiu, Adrian Enache, directorul TVR 2 Răzvan Nicolescu.