ICCJ: Cornel Ivanciuc de la „Caţavencii” a colaborat cu Securitatea

Publicat: 01 06. 2012, 12:48
Actualizat: 02 04. 2020, 17:39

Secţia de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ a respins joi recursul făcut de publicist împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti. Această instanţă a admis acţiunea Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), confirmând astfel că Ivanciuc a fost colaborator al fostei Securităţi.

În toamna anului 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia făcută de Ivanciuc împotriva deciziei Colegiului CNSAS care constata calitatea sa de fost colaborator al Securităţii, instanţa însuşindu-şi astfel decizia instituţiei.

Potrivit presei centrale, Cornel Ivanciuc alias „Balea Alexandru”, nume de cod „Sasha”, fostul şef al Departamentului de Investigaţii de la „Academia Caţavencu”, şi-a făcut publică încă din 1995 colaborarea sa cu Securitatea.