- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.01.2018, 08:19)
- Departamentul Social - Mediafax
ÎCCJ judecă cererea DNA de redeschidere a unui dosar în care este vizat Paul Stănescu / Declaraţia vicepremierului: În momentul în care voi deveni inculpat, îmi voi pune imediat demisia
Instanţa supremă judecă, joi, cererea DNA de redeschidere a unui dosar pe numele vicepremierului Paul Stănescu, care vizează fapte din 2010, cauza fiind anchetată anterior de DNA Craiova şi închisă în 2013. Primul termen va avea loc pe data de 25 ianuarie.
Urmărește
1084 afișări
ÎCCJ judecă cererea DNA de redeschidere a unui dosar în care este vizat Paul Stănescu
Potrivit site-ului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în data de 25 ianuarie urmează să aibă loc primul termen, după ce procurorii au cerut redeschiderea unui dosar ce îl vizează pe Paul Stănescu. Cauza a fost înregistrată la instanţa supremă în 17 ianuarie 2018.
În dosar mai sunt vizate şi alte trei persoane: Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman (fost şef în cadrul Gărzii de Mediu ) şi Remulus Manolache.
Ar fi vorba despre un dosar deschis pentru presupuse fapte din 2010, de pe vremea când Paul Stănescu era preşedinte al Consiliului Judeţean Olt. La acea vreme, procurorii DNA Craiova au investigat modul de finanţare a echipei de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina, fiind suspectată modalitatea prin care instituţia publică a susţinut financiar echipa de fotbal.
Cercetările au fost demarate în urma unui raport al Curţii de Conturi pe anul 2010, fiind vorba despre o finanţare nerambursabilă de peste două milioane de lei.
În 2013, dosarul a fost închis de DNA Craiova.
Paul Stănescu a condus Consiliul Judeţean Olt între anii 2008 şi 2016.
Stănescu: În momentul în care voi deveni inculpat, îmi voi depune imediat demisia
Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, joi, la instanţa supremă, unde a avut loc primul termen din dosarul în care DNA cere redeschiderea unei cauze care îl vizează, că dacă va fi inculpat, va demisiona din funcţie.
"În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regulă. După aceea, un cetăţean a cărui identitate, spune DNA, nu a fost găsită, a făcut o sesizare în dosarul cu finanţarea echipei de fotbal Alro Slatina şi au început cercetările. DNA Craiova a avut un expert, au verificat dacă există prejudiciu, DNA Craiova a zis că nu exista prejudiciu şi în baza constatărilor au dat neînceperea urmăririi penale. Pe 17 ianuarie 2018, DNA cere redeschiderea din nou a acestui dosar. Nu ştiu care e cauza. Mai sunt de la Curtea de Conturi trei auditori citaţi în acest dosar şi s-a amânat. În momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îmi voi pune imediat demisia pe masa primului ministru. (..) Eu cred că totul a fost legal", a declarat Paul Stănescu la instanţa supremă.
Citeşte şi: Toader, REACŢIE după ce premierul danez a denunţat condiţiile penitenciarelor din mai multe ţări, ca urmare a blocării unor extrădări în România: Mă întreb de ce Danemarca preferă criticile la adresa noastră, în loc să ne adreseze solicitarea în scris
Citeşte şi: Protest în faţa Guvernului. Oamenii s-au strâns în horă, într-un gest simbolic de Ziua Unirii Principatelor Române / Jandarmii au percheziţionat unii dintre protestatari
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe