ICCJ judecă recursurile în cazul a 45 de inculpaţi arestaţi în dosarul corupţiei de la Vama Siret

Instanţa supremă judecă, marţi, recursurile în cazul a 45 de inculpaţi din dosarul corupţiei de la Vama Siret, judeţul Suceava, în care au fost trimişi în judecată 62 de ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră, precum şi patru lucrători vamali.

Urmărește
36 afișări

Curtea de Apel Suceava a decis, în 29 aprilie, înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi ţara în cazul a 23 de inculpaţi din dosarul privind corupţia din Vama Siret şi a menţinut măsura arestării preventive pentru alţi 25, printre aceştia fiind şi Aurel Anea, fostul şef al PTF Siret.

Decizia au fost contestată atât de cei 25 de poliţişti de frontieră pentru care instanţa suceveană a dispus menţinerea în arest, cât şi de procurori, pentru 20 din cei 23 de inculpaţi în cazul cărora a fost decisă interdicţia de a părăsi ţara.

Recursurile se judecă marţi, la instanţa supremă, care urmează să decidă dacă cei 45 de inculpaţi în cazul de corupţie de la Vama Siret rămân în continuare în arest sau vor fi puşi în libertate.

Procurorii DNA consideră că soluţia dispusă de Curtea de Apel Suceava de a înlocui arestarea preventivă cu măsura interdicţiei de a părăsi ţara este nelegală şi netemeinică.

În 27 aprilie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 62 de ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, precum şi a patru lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Siret.

Astfel, au fost trimişi în judecată 49 de inculpaţi în stare de arest preventiv: Aurel Anea - comisar de poliţie, fost şef al PTF Siret, pentru luare de mită în formă continuată şi constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat; Elena Anca Agapi, Constantin Doru Andrişan, Daniel Barbă, Vasile Adrian Bălici, Andrei Ciobanu, Marcel Coroi, Mihaela Elena Cosic, Manuel Eugen Costache, Ramona Costiuc, Ilie Cozmei, Elena Cozminiuc, Cristian Filipoaia, Daniel Grigoraş, Adrian Ionuţ Grosu, Traian Constantin Hai, Adrian Holca, Toader Iliesi, George Jacotă, Virgil Jităriuc, Gheorghe Constantin Lavric, Radu Lucanu, Romis Vasile Luchean, Florin Constantin Lupu, Florin Constantin Matei, Adrian Petru Mudrac, Dănuţ Dumitru Neagu, Gheorghe Neamţu, Rodica Nichiforiuc, Cristian Teodor Nicolovici, Gheorghe Alin, Pavlovici, Lucian Pintilii, Silviu Georgică Pomohaci, Luchian Alexandru Posmangiu, Fănel Rădăcină, Bogdan Constantin Rurac, Viorel Ruşte, Vasile Ovidiu Sasu, Valentina Ioana Sauciuc, George Slevoacă, Florin Sticleţ, Sorin Doru Strgar, Cristinel Ţiprigan, Ilie Zahariuc, Cătălin Dumitru Zebreniuc - agenţi de poliţie de frontieră, pentru luare de mită în formă continuată şi constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat; Simion Coroliuc, Licu Cezar Schipor. Sorin Constantin Şcladan, Lazăr Ungureanu - lucrători vamali, şefi de tură, pentru dare de mită, în formă continuată.

Au mai fost trimişi în judecată 17 inculpaţi în stare de libertate: Virgil Florin Buliga, Daniela Căpăţînă, Dorel Vasile Chirilă, Ionel Marinel Gîză, Vasile Hriţuc, Adrian Iuga, Florin Dan Macovei, Alina Olivia Mandiuc, Mihaela Neamţu, Florin Păvăloaia, Iulian Radu, Vasile Secrier. Vasile Simota Percec, Sorin Sumanariu, Loghin Daniel Timoci, Mihai Doru Tiocilă, George Bogdan Ungureanu - agenţi de poliţie de frontieră, pentru luare de mită în formă continuată şi constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat

Potrivit DNA, în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, 62 poliţişti de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, suma totală de 3.643.513 lei şi alte bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera, în scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu privind controlul la frontieră şi a le permite introducerea în România a unor bunuri (în general ţigări din Ucraina) peste limita legală admisă.

Poliţiştii de frontieră au primit, au acceptat sau au pretins pentru simpla verificare a documentelor de călătorie sau de transport, pentru a tolera nereguli privind aceste documente, pentru a facilita verificarea rapidă a documentelor şi trecerea, într-un timp scurt, prin PTF Siret, dar, în special, pentru a trece cu vederea introducerea în ţară a unor bunuri accizabile, mai ales ţigări, dar şi motorină sau băuturi alcoolice, fără respectarea dispoziţiilor legale privind regimul vamal.

Banii colectaţi de la cetăţenii care tranzitau punctul de frontieră erau ascunşi în diverse locuri din incinta PTF Siret, mai ales în mobilierul Laboratorului criminalistic, iar la finalul turei erau împărţiţi conform unor cote stabilite, fiecare primind, prin redistribuire o parte din mita încasată în cursul turei (cuprinsă între 8.000 de lei şi 25.000 de lei), în funcţie de riscul asumat şi de "încasările" realizate.

Sume de bani din mită reveneau şi şefilor de grupă, de tură, precum şi şefului PTF Siret, Aurel Anea, cei care fie coordonau, fie îngăduiau activitatea infracţională amintită.

Conform înţelegerii, infracţiunile de corupţie au fost săvârşite prin contribuţii diferite, în funcţie de repartizarea lunară pe grupe (corespunzătoare turelor de lucru), precum şi în funcţie de repartizarea zilnică pe posturile punctului de control trafic.

Un aspect care întăreşte existenţa unei înţelegeri între inculpaţi îl reprezintă caracterul repetat, identic, reflex al gesturilor infracţionale ale inculpaţilor. Modul lor de operare devenise un şablon infracţional, susţine DNA.

De asemenea, în perioada decembrie 2010 - ianuarie 2011, inculpaţii Coroliuc Simion, Schipor Nicu Cezar, Şcladan Sorin Constantin şi Ungureanu Lazăr, în calitate de lucrători vamali (şefi de tură) la Biroul Vamal Siret, au dat inculpatului Anea Aurel - şef al PTF Siret, diverse sume de bani totalizând 23.913 lei, pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu privind controlul la frontieră şi urmărirea respectării legii de către întregul personal din punctul de trecere a frontierei.

În vederea confiscării sumelor de bani care au făcut obiectul infracţiunilor de corupţie, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile identificate ca aparţinând inculpaţilor, precum şi pe sumele de bani identificate la percheziţii, în valoare de 344.034 de lei, 129.600 de euro, 6.805 de dolari şi 335 de lire sterline.

În 4 februarie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 59 de inculpaţi, iar în aceeaşi zi Curtea de Apel Bucureşti a admis propunerile DNA şi a dispus arestarea preventivă a celor 59 de inculpaţi pe un termen de 29 de zile. Pentru o parte dintre aceştia, instanţa a dispus prelungirea arestării preventive.

Asupra vinovăţiei celor 66 se va pronunţa Curtea de Apel Suceava.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici